O casă cu stil. Care stil?

0
293
1_3_742_1639417877_03477_fav

Istoric vorbind, putem asocia conceptul de design-ul modern cu momentul în care s-a trecut de la materialele tradiționale de construcție și amenajare a locuinței – lemn, piatră și cărămidă, la cele industriale – sticlă, metal și beton.

Curentul își are rădăciniile în anii de început ai secolului XIX, iar secolul următor este cel care i-a adus dezvoltarea și diversificarea. Punctul de cotitură a fost generat în perioada interbelică de către școala germană de design, curentul Bauhaus fiind centrat pe credința că forma trebuie să reflecte funcția unui obiect.

Toate stilurile de design interior modern sunt caracterizate prin linii clare, forme geometrice, spații curate, funționalitate și spații de depozitare. Există însă și caracteristici care le diferențiază, iar în acest articol vom trece în revistă cele mai apreciate stiluri și conceptele ce stau la baza lor.

Minimalism
Are la bază simplicitatea. Puternic influențat de liniile perfecte ale unei grădini japoneze și de stilul funcțional scandinav, minimalismul poate părea auster. De fapt, se apelează la strictul necesar, fie că vorbim de mobilier, decorațiuni sau dotări. Toate elementele sunt alese pe criteriul funcționalității, având punct comun culorile naturale monocrome și liniile clare, creându-se astfel un spațiu unitar și curat, din punct de vedere estetic. Lipsesc cu desăvârșire spațiile de depozitare și decorațiunile inutile. Este ideal pentru spațiile mici.

Industrial
Odată cu globalizarea, multe companii au închis fabriciile locale și au transferat producția în alte colțuri ale lumii. Au fost lăsate în urmă spații uriașe, mobilier și utilaje. Stilul industrial poate fi considerat primul în care se reciclează, în care se dă o nouă viață unui spațiu sau unui obiect de mobilă.
Vorbim despre camere uriașe, pereți de sticlă, uși imense glisante, cărămidă aparentă, pardoseli de beton, instalații la vedere și scări metalice. Vorbim despre fabrici și ateliere transformate în birouri sau locuințe open space. Pentru a da căldură spațiului, toate acestea vor fi completate cu covoare din materiale naturale în culori vii, obiecte de mobilier imbrăcate în piele în culori tari și multe obiecte de iluminat.

Scandinav
Danemarca, Suedia și Norvegia au dat lumii un stil cald, funcțional și simplu. Bazat pe confort și frumos, acest design a cucerit treptat lumea începând cu 1940. Țările nordice sunt caracterizate de ierni cu nopți lungi și zile friguroase. Nevoia de lumină naturală este asigurată prin ferestre uriașe, pardosele și pereți albi, și mobilier în culori neutre. Mult lemn, piatră, țesături de lână și tapițerii de piele, sunt elemente distincte ale stilulului scandinav.

Rustic modern
Decorațiuni vechi și mobilă tradițională restaurate în culori vii, covoare țesute manual, pardoseli din materiale naturale, grinzi de lemn lăsate la vedere, sunt elementele cheie ale acestui stil.
Diferă de la o țară la alta și pune în valoare moștenirea culturală și simbolistica ancenstrală a fiecărei zone.

Maximalism
Moda vine și trece, iar acest curent a venit ca o replică la minimalism. Ar putea fi considerat un stil al celor care le plac colecțiile. De orice tip. Prin urmare stilul permite o structurare organică, stratificată și plină de culoare, a obiectelor din casă. Nu-i lipsește utilitatea și unitatea, necesită timp pentru a fi construit, este în fapt unic și dinamic, reflectând personalitatea fiecăruia.

Mid-century
Vorbim de stilul în masă a anilor 60-70. Bumul economic ce a urmat celui de-al doilea război mondial a adus cu sine o creștere a zonelor urbane și a numărului de locuințe. Proporțional și nevoia de mobilier. Care a trebuit să corespundă totodată apartamentelor nu foarte spațioase. Și în același timp să poată fi achiziționat de cât mai multă lume. Și nu în ultimul rând să pună în valoare noile materiale descoperite și create: fibra de sticlă, polimeri, lemnul laminat, inoxul. A rezultat un stil vesel, curat, accesibil, funcțional și practic.

Modern glamour
Își are originea în stilul ArtDeco și duce cu gândul la vechiul Hollywood. Strălucire, lux, materiale fine și fluide, atenție la detalii și culoare. Aceste elemente se regăsesc în acest design interior. Pentru a crea un spațiu în acest stil avem nevoie de obiecte de mobilier în linii curbe, culori curajoase pe pereți, obiecte de decor aurii, argintii sau din bronz și, nu în ultimul rând, multe obiecte de iluminat.

Bohemian și Shabby chic
Cele două stiluri se aseamănă, dar diferă. Ambele lasă frâu liber imaginației, sunt pline de culoare, au elemente etnice, par lipsite de reguli.
Mobilier din orice perioadă istorică, asociat cu carpete din oricare colț al lumii, lângă colecția de scoici adunate din călătoriile făcute cu rucsacul în spate prin cele mai îndepărtate țări, lângă cănile cumpărate de la târgul de vechituri. Și neapărat colțul cu perne pe care stai împreună cu prietenii la o cană de vin și un cântec de chitară.
O viață trăită după proprile reguli, generate de dorința inimii. Cam asta reprezintă și caracterizează cele două stiluri, cu mențiunea că shabby chic este cu o tentă mai caldă, mai feminină, cu o paletă de culori care înclude alb și nuanțe pastelate.

Foto: pexels.com și unsplash.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.