Grădini iluminate feeric la costuri reduse

0
101
1_3_853_1652872565_00082_fav

Trendul major al ultimilor doi ani este de a ne reconecta cu natura, iar curțiile, grădinile și spațiile verzi sunt privite ca o extensie a casei, devenind din ce în ce mai importante. Viața în aer liber este acum în plină expansiune și există un tot mai mare interes pentru crearea de zone de locuit outdoor, de relaxare, de luat masa sau bucătării în aer liber. Dar amenajare acestor arii este imposibilă fără un iluminat adecvat care să le dea viață și după înserat, permițându-ne să petrecem mai mult timp în aer liber.

Primul pas este să ne decidem ce destinație va avea spațiul de amenajat, punând în balanță și sursele de energie pe care le avem la dispoziție și, de asemenea, impactul pe care îl vom aveam asupra mediului prin această amenajare. Din fericire în prezent avem tot mai multe opțiuni pentru corpuri de iluminat sustenabile și în același timp cu design deosebit. Am selectat cateva variante estetice dar si sutenabile de la luminiterasa.ro

1_0_0_1652872567_09938

Pornim de la premiza că avem o sursă de energie clasică, de la o rețea electrică (națională sau în regim propriu), și atunci nu ne rămâne de făcut decât să alegem un corp de iluminat care ne oferă ambianța dorită  la un cost minim. Atât din punct de vedere al costurilor de achiziție cât și cele ale consumului de electricitate.

1_0_0_1652872562_01099

Am mai abordat acest subiect și e clar că LED-urile sunt opțiunea perfectă, care bifează cerințele de mai sus. Iar din multitudinea de posibilități vă prezentăm azi două produse deosebite, ideale pentru a vă ilumina grădina, terasa, scările sau alte spații, și pentru a crea o atmosfera feerica și romantică: furtunele luminoase Neon Flex și ghirlandele luminoase.

De ce Neon? Pentru că acest dispozitiv tehnologic avansat  emite lumina uniform, pe toata lungimea sa, similar lămpilor neon. De ce Flex? Pentru că este flexibil și poate fi montat inclusiv curbat, permițând crearea unor forme personalizate. Pe lângă consumul redus de energie, mai prezintă alte câteva avantaje, cum ar fi faptul că este ușor de instalat pe suprafețe diferite (lemn, plastic, oțel, ziduri etc), și că se poate utiliza la interior sau exterior (rezistă de la -25 grade pana la + 45 grade). Nu în ultimul rând, furtunele luminoase vin într-o gamă largă de culori (inclusiv versiunea multicolor), existând și posibilitatea achiziționării unui controller care permite setarea intensități luminii.

1_0_0_1652872565_05320

În schimb, dacă vreți să vă decorați grădina cu niște licurici uriași, apelați la ghirlandele luminoase. Acestea sunt făcute din becuri rotunde din plastic așezate pe un cablu negru care nu se mai zărește noaptea, creându-se astfel senzația unor lumini ce plutesc. Ghirlandele de 10 m se pot monta câte patru în rețea, permițând iluminarea unor spații mai mari.

1_0_0_1652872564_03355

Dar ce facem dacă suntem prea departe sau nu suntem racordați la rețeaua națională și nici nu generăm energie prin panouri fotovoltaice sau alte surse alternative? Din fericire, iluminatul cu fir nu este singura opțiune, și de exemplu ghirlandele luminoase vin și într-o variantă de încărcare solară sau la USB. Putem opta deci în funcție de nevoi la una din aceaste variante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.