Cei care au vizitat orașul belgian Bruges în această vară, au avut prilejul să se bucure de un eveniment cultural deosebit: The Bruges Triennial. Aflat la a treia ediție, acest festival de artă contemporană și arhitectură, aduce în fața publicului larg lucrări cu temă comună. Anul acesta, simbolistic și probabil deloc întâmplător, „trauma” a fost subiectul principal.

Evenimentul, a avut loc în perioada mai-septembrie, și a fost o invitație la a explora arta contemporana și arhitectura spațiilor publice, dar într-un mod profund, accesând parcă întrebări din subconștientul colectiv: Ce se ascunde oare după o fațadă masivă de piatră? Ce înseamnă a trăi zi de zi într-un oraș medieval?

12 artiști și arhitecți internaționali au decodificat și explorat orașul și părțile ascunse ale societății, prin instalații ce au dat acces publicului la istoria și prezentul orașului. Au subliniat linia subțire dintre vis și traume, dintre rai și iad. Vizitatorul a fost invitat să apeleze la imaginație, provocat fiind să descopere partea nevăzută a lumii. Trienala a arătat Bruges-ul ca un oraș în care se îmbină bogăția cu sărăcia, în care sunt prezente poluarea, singurătatea și anxietatea. Un oraș care se luptă cu o constantă nevoie de perfecțiune, inclus fiind în patrimoniul UNESCO și aflat în topul destinațiilor turistice. Un oraș curajos, care a scos în față cu ajutorul celor 12 expozanți, locuri care în mod clasic ar fi fost evitate de turiști, într-o încercare de a vindeca trecutul, prezentul și viitorul.

Punctul de plecare în traseul de vizitare a celor 12 lucrări incluse în eveniment, a fost instalația plutitoare a lui Jon Lott. Arhitectul american și studiolul lui – PARA project, sunt apreciați în întreaga lume pentru proiecte care sfidează normalul. Fie că vorbim de case private, clădiri de birouri sau lucrări temporare ca cea din Bruges, Lott și echipa sa lasă frâu liber imaginației, folosind arhitectura ca instrument provocator, de comunicare.

Fascinat de conceptul dualității aka doppelgängers, atât în arhitectură cât și în indivizi, Lott a pornit de la o veche fațadă, dublicând-o, generând astfel o casă cu un corp ca de balaur cu două capete. A creat astfel un joc între interior și exterior, între ce este vizibil cu ochiul liber în spațiul public și ce se desfășoară în intimitatea unor ziduri.

Pentru a provoca și mai mult, dipticul lui Lott abordează trauma urbană a perfecțiunii ca proces continuu. Integrată perfect între clădirile medievale din jur, pe care pe de o parte le imită și de care, pe de altă parte se distinge, instalația temporară imaginată de echipa arhitectului american expune vizitatorului ce se ascunde în și între pereții unei case de lemn. Avem de a face cu o structură de lemn inspirată din arhitectura tradițională a zonei, dar care s-a oprit atemporal, rămânând aparent neterminată.

Proiectată ca spațiu de întâlnire, lucrarea lui Lott reflectă pe deplin tema trienalei, excelând de asemenea în execuție. Proiectul său plutește pe unul dintre canalele istorice din zona centrală a orașului, susținut de 15 pontoane dar ancorat de trotuare cu punți de acces.

„Pavilionul nostru se învecinează cu o casă abandonată din secolul al XV-lea. Această învecinare de scurtă durată, am privit-o ca pe un studiu al înstrăinări formale. Pe de o parte, prin orientare, material, proporții și postură, pavilionul poate fi recunoscut ca ceva de sine stătător. Fiecare clădire are trauma sa de rezolvat. Una a abandonului, alta a finalizări. La urma urmei, arhitectura este simțită înainte de a fi înțeleasă”, au menționat arhitecții despre acest proiect.

Foto: PARA project