Prognoză: prețurile apartamentelor în 2022

Prognoză: prețurile apartamentelor în 2022

Chiar şi în vremuri complicate, preţul apartamentelor crește vertiginos. În ultimul an, locuințele s-au scumpit cu 15%, arată o analiză a pieţei imobiliare din șase mari orașe ale țării, inclusiv Capitala.

Experţii imobiliari estimează însă că în 2022, creșterea își va domoli ritmul.

Unul de două camere, construit acum doi ani la Brașov, se vinde cu 80.000 de euro. Clientul mai plătește încă 6.000 de euro și pentru locul de parcare. Prețul pare mare, dar cerere există.

Cele mai căutate sunt apartamentele noi. Clienții le vânează încă din faza de proiect. Alexandra este medic rezident și vrea să își cumpere un apartament aflat în construcție.

La nivelul întregii țări, prețul apartamentelor s-a mărit cu aproape 15 procente, doar în ultimul an. Cea mai mare creștere o are Brașovul – peste 17%. Este urmat de București, Cluj-Napoca și Constanța. Toate aceste oraşe reprezintă un magnet pentru potențialii clienţi, căci oferă o calitate a vieții mai ridicată.

Daniel Crainic, director de marketing la un portal de imobiliare: „În 2021 am asistat la o creștere foarte mare a costurilor construcțiilor, date atât prin costul terenurilor, prin costul cu forța de muncă, dar și prin prețul materialelor de construcții.”

Un asemenea apartament se află într-un ansamblu din Cluj-Napoca. Aici s-au mutat Ionuț Budeanu şi ai lui, imediat ce în familie a mai apărut un copil. Și-au dorit o locuință la cheie, ca să le fie mai ușor.

Altă idee general este aceea că se găsesc foarte greu oameni care îți pot finisa un apartament în timp util.

Un raport publicat recent arată că două treimi dintre clienți vor apartamente cu finisaje și obiecte sanitare, iar un sfert își doresc chiar imobile parțial mobilate.

Experții imobiliari apreciază că în anul ce urmează prețurile vor crește cu mai puţin de 10%. Unul dintre motive ar fi că programul Noua Casă ar putea avea un buget redus semnificativ.

Foto: pexels.com