Acasă Blog Pagina 11

Karim Rashid: în design este vorba despre creativitate, nu despre bani

0

Aceasta este filozofia profesională a unuia dintre cei mai cunoscuți designeri internaționali, Karim Rashid. Prezent recent la București pentru a participa la evenimentul de lansarea a platformei “Romanian interior design association” al cărui președinte onorific este, acesta a încântat audiența cu viziunea lui unică, privind designul industrial sau de obiect.

“Designul nu are nici o legătură cu banii. Același lucru este valabil și în cazul spațiilor care nu au nici o legătură cu banii. Ai putea face ceva foarte original aici, mâine, cu foarte puțini bani, dacă vrei. Dar, din nou, trebuie să te ‘forțezi’ să fii creativ.” a împărtășit celebrul designer celor veniți la lansarea platformei RIDA.

În principiu, Karim Rashid nu are nevoie de prezentare pentru că este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri contemporani la nivel mondial. Dar iată câteva detalii din CV-ul său impresionant. Născut în Egipt și crescut în Canada, are o experiență de aproape 40 de ani și o plajă largă de proiecte care include de la obiecte de lux la mobilier, de la corpuri de iluminat la clădiri private sau de birouri, de la identitate de brand la ambalaje. Supranumit de revista Time “Regele plasticului”, portofoliul său cuprinde peste 3.000 de proiecte, colaborări legendare în peste 40 de țări din lume și recunoștere global – având peste 300 de premii acordate. Inclusiv mult-râvnitele Red Dot Design Award și Canadian Designer of the Year.

Este greu să definești în câteva cuvinte stilul Karim Rashid. El însuși își descrie lucrările ca „o căsătorie a designului geometric cu cel organic, a tehnologiei cu materialul, cu forme suave și organice care comunică plăcerea de a atinge și un puternic confort vizual.” Cert este că se numără printre designerii care nu se sfiesc să utilizeze culoarea.

Întrebat de reporterul Casa Magazin ce tip de proiecte preferă, Karim ne-a declarat:

„Arhitectura pentru mine este un subiect un pic înșelător, pentru că durează ani de zile să o studiezi și foarte puțini reușesc în acest domeniu. Pe când în designul industrial pot să fac design de bijuterii și în câteva luni să le lansez pe piață, pot să fac designul unui telefon mobil în șase luni, are efect imediat și atinge viețile multor oameni.”

Clar succesul lui Karim Rashid se datorează faptului că iubește forma și culoarea. Proiectele sale încântă vizual și tactil, fiind extrem de atent la detalii și încercând să stimuleze cât mai multe simțuri. „Dacă te gândești la cele cinci simțuri, mirosul este foarte important, la fel și sunetul sau simțul tactil. În același fel și ochiul are nevoie de același tip de stimuli. Vedem până la un million de culori! De ce nu le folosim și de ce nu realizăm cât de importante sunt pentru psihicul nostru?!” ne-a provocat la rândul său Karim cu o întrebare.

De ce iubește Rashid culoarea și cum crede că globalizarea a făcut ca lumea să devină monocromă, puteți afla vizualizând interviul în exclusivitate acordat emisiunii Casa Magazin cu ocazia lansarii RIDA, www.designdeinterior.ro care a avut loc la sediul Delta Studio.

Foto: Karim Rashid

Poți închiria Moulin Rouge doar cu un dolar pe noapte!

0

Celebrul cabaret parizian Moulin Rouge aniveresează anul acesta 133 de ani de existență și marchează evenimentul într-un mod neașteptat, oferind doritorilor posibilitatea de a se caza la doar 1 dolar pe noapte, în regim Airbnb, într-o cameră special amenajată în clădirea emblematică ce i-a dat numele.

Vechea moară a fost transformată la sfârșitul secolului XIX într-un loc elitist și excentric, în care artiștii marcanți ai curentului Belle Époque își petreceau nopțiile și (uneori) găseau inspirația. Locul a fost făcut celebru de către pictorul Toulouse-Lautrec, un personaj marcant din Parisul acelor ani, atrăgând sub același acoperiș aristrocații vremii, poeții și compozitorii, pictorii și muncitorii parizieni.

Însă celebritatea locului nu se datorează lui Toulouse. La rândul său, acesta a fost atras de costumele străluctitoare cu sute de pene și paiete ale dansatorilor și de Can-Can „ dansul cu picioarele-n tavan”. Succesul spectacolelor de variete de la Moulin Rouge a făcut ca în întreaga Europă să se deschidă cabarete, iar vedetele pariziene să facă turnee călătorind de la Londra, la Berlin si la Viena.

În timp spectacolul de la Moulin Rouge s-a rafinat de la unul de desuet la unul unul rafinat. Stagiunea din acest an se numește Feerie și este performată seară de seară în două reprezentații susținute de 60 de artiști din 14 țări. Un show spectaculos cu peste 1000 de costume vizionat anual de peste 600.000 de spectatori.

Ineditul stagiunii din acest an este posibilitatea, pentru un număr limitat de persoane, de a avea acces in culisele spectacolului și ale clădirii. Oportunitate de a petrece o noape într-o cameră amenajată ca în epoca în care a luat naștere cabaretul este unică și cu siguranță de neuitat.

Experiența este cum spuneam aparte, și transpune vizitatorul la sfârșitul secolului XIX în budoarul unei dansatoare de cabaret. Perdele grele de catifea în nuanțe roz pastel, mobilă vintage cu tușe aurii, decorațiuni de lux romantice și zeci de buchete de flori alese în ton cu camera, crează o ambianță de vis – din altă lume. Pentru a păstra acuratețea istorică, Airbnb și Moulin Rouge, au amenajat camera apelând la recomandările istoricului Jean-Claude Yon. Acesta consideră sfârșitul secolului XIX ca fiind unu moment unic în istoria Franței și a Europei: La Belle Époque a fost era când cultura franceză și arta au înflorit, și nimic nu este mai emblematic pentru acele vremuri ca Moulin Rouge.

Pachetul mai include un mic dejun parizian și o cină ce poartă semnătura lui Arnaud Demerville – bucătarul vedetă al Moulin Rouge și care va fi luată pe terasa de pe acoperișul clădirii amenajată la fel feeric ca într-un basm. De asemenea, bilete la spectacolul cabaretului dar și acces în backstage, precum și o întâlnire cu Claudine Van Den Bergh – prim balerina cabaretului, care este de altfel trecută ca și gazdă pe Airbnb.

Dacă vi se pare ceva ce trebuie experimentat să știți că este cu adevărat o experiență unică, deoarece doar câțiva vor putea să o trăiască. Oferta cuprinde doar trei pachete de o noapte, în zilele de 13, 20 sau 27 Iunie. Fiecare pachet este pentru două persoane și poate fi rezervat începând cu 17 Mai pe site-ul Airbnb.

Foto: Airbnb

Kintsugi, arta reparării cu aur

Atât Japonia, cât și locuitorii săi, fascinează lumea întreagă prin modul în care și-au construit societatea. Pe de o parte par delicați ca o floare de cireș în luna lui Mai, în același timp asumați și dedicați unor valori de onoare stricte ca cele din Codul Samurailor. Nu în ultimul rând capabili de renaștere și reîntregire, asemenea unui vas ceramic ce s-a spart dar a fost reparat prin tehnica lor străveche – kintsugi.

Exact despre acest concept vreau să vă povestesc azi. Pentru că kintsugi este mai mult decât un meșteșug. Este o filozofie de viață, o speranță de renaștere după o traumă.

1_0_0_1652166296_04915

Primul nivel de discuție este cel practic, prin care un vas ceramic spart este recompuns din cioburi cu ajutorul unui lac amestecat cu praf de aur. Frumusețea acestei tehnici este accentul pus lipituri, ca și cum rănile vasului arată acum ca niște vene care acum îi aduc o altă valoare. Acest mod de a repara lucruri nu numai că prelungește viața unor obiecte, dar le și dă o frumusețe aparte, făcându-le unice.

Să ne imaginăm că tocmai am scăpat pe jos tava cu cănile de cafea din setul moștenit de la bunica sau cumpărat dintr-un loc special. Nu-i cazul să luăm mătura și fărașul și să le adunăm, ca mai apoi să le aruncăm. Cu ajutorul kintsugi vom putea folosi în continuare setul, doar că acesta va avea acum fiecare cană unică.

Tehnica este menționată de acum cinci secole și se pare că totul a început de la comandantul armatei Japoniei, shogunul Ahikaga Yoshimasa,care a trimis înapoi în China cana sa preferată de ceai care s-a spart, pentru a fi înlocuită. Legenda spune că a primit același vas înapoi, lipit inestetic cu rășină și capse de metal, motivându-se că este un obiect rar care nu se poate înlocui. Nemulțumit de aspectul bolului său, shogunul a cerut artizanilor să vină cu o altă soluție.

1_0_0_1652166303_04453

Trebuie spus că originiile tehnicii sunt din Japonia, dar este întâlnită și în alte țări asiatice precum China și Corea. Iar odată cu răspândirea tradiției ceremoniei ceaiului în secolul XVI în Japonia, este dusă de niponi la un alt nivel de finețe și transformată în artă.

În sine nu este complicat să repari un obiect ceramic cu această tehnică. Ai nevoie de lipici (rășine naturale sau chimice nontoxice, cleiuri ceramice), praf de aur, argint lichid sau alte materiale prețioase, și câteva unelte pentru a șlefui, îndepărta surplusurile de material pentru lipit, pensule. Se începe cu refacerea obiectului prin lipirea bucăților mari, adăugând treptat părțile mai mici în final refăcând zonele lipsă.Ultima etapă este cea de pictare cu aur a zonelor de lipire, punându-le astfel în evidență. În funcție de complexitatea obiectului reparat, procesul poate dura de la câteva zile la câteva luni.

1_0_0_1652166298_01219

Spuneam mai sus că kintsugi are și un alt nivel, o semnificație spirituală. Pentru că în filozofia japoneză vasul semnifică spritul nostru, întâmplarea care a dus la spargerea lui este asociată cu un eveniment major care ne-a traumatizat, iar actul de vindecare este echivalentul procesului de reconstrucție a vasului. Nervurile aurite subliniază că putem fi mai valoroși după un eveniment care pare că ne-a doborât, că avem întotdeauna în noi părți care trebuie păstrate, că o slăbiciune poate devenii atuul nostru.

1_0_0_1652166301_02477

Mai este de subliniat că în ultimele decenii, această tehnică a depășit granițele Japoniei, inspirând nenumărați artiști să realizeze lucrări folosind lipiturile cu aur. De asemenea, există un curent al atelierelor terapeutice, unde printre meșteșugurile preferate se regăsește și kintsugi, fiind asociat cu o formă de meditație activă care aduce relaxare și echilibru emoțional celor care o practică.

Mi s-a părut interesant aceast concept despre cum traumele depășite ne aduc o altă valoare nouă ca indivizi, și puteți afla mai multe despre asta în clipul alăturat.

 

Arta unică a vitraliilor

Originile vitraliilor se pierd în istorie. Tehnica a fost derivată probabil din fabricația bijuteriilor și mozaicurilor. Vitraliile, asa cum le cunoaștem azi, se pare că au apărut o dată cu construirea bisericilor din occident, cele mai vechi datând din secolul al X-lea.

Pe la 1100, călugărul catolic Teophilus descria această tehnică, care în linii mari, este neschimbată până în prezent: crearea unor imagini prin alăturarea unor bucăți de sticlă colorată și asamblate cu ajutorul plumbului. La scară largă, vitraliile au fost folosite în bisericile construite în stilul gotic, care erau din ce în ce mai înalte, și aveau nevoie de ferestre pe măsură.

În mijlocul anilor 1800, a apărut o revitalizare a interesului pentru arhitectura gotică. Atunci Louis Comfort Tiffany, un pictor american, a început să experimenteze și a dezvoltat o tehnică nouă, care îi poartă numele.

1_0_0_1652169150_07471

1_0_0_1652169150_01895

Datorită lui, vitraliile au fost din nou la modă, de data asta intrând în casele oamenilor sub forma obiectelor de decor. Istoria se repetă acum din nou, în ultimii ani vitraliile fiind din nou apreciate.

Dar pentru a afla mai multe despre istoria vitraliilor și care sunt etapele realizării unui obiect în această tehnică, am mers în vizită la unul dintre atelierele care realizează adevărate obiecte de artă.

În urmă cu 7 ani Florin Dincă nu avea idee că amenajarea unei bucătării, îl va duce pe drumul unei meserii ce o va face din pasiune. Avea nevoie de un perete despărțitor și dorea să fie realizat din fâșii de sticlă transparentă alternată cu sticlă translucidă. În căutarea unui artizan care să-i realizeze lucrarea, a descoperit că e un domeniu interesant, drept urmare a urmat un curs iar primele lui proiecte au avut aprecierea celor din jur. De aici și până la deschiderea unui atelier în care să realizeze lucrări în această tehnică, a mai fost un singur pas, făcut din dorința de a readuce în atenția căutătorilor de obiecte de decor unice, realizate manual.

1_0_0_1652169160_07088

Cu pasiunea cel caracterizează, Florin Dincă ne-a descris pas cu pas etapele realizări de vitralii în tehnica Tiffany.

“Ce înseamnă această tehnică? În primul rând fiecare poveste, a fiecărui obiect pe care îl producem, începe cu desenul-șablon care se realizează tot manual la scara 1/1 și după care începem alegerea texturilor de sticlă, a culorilor. Se taie pe conturul cerut, pe conturul șablonului, după care începe șlefuirea pieselor de sticlă pentru a se potrivi perfect în cadrul desenului. După ce este șlefuită o bucată de sticlă, aceasta este spălată… Așadar după ce spălăm bucățile de sticlă, le ștergem și urmează etapa de înfoliere și ansamblare.”

Trebuie spus și că sticla destinată realizării vitraliilor în aceasta tehnică este una specială, având proprietatea de a capta lumina naturală și de a o intensifica într-o manieră subtilă, creând un spectacol al culorilor.

Pentru detalii despre această tehnică care are darul de a aduce un plus de culoare si lumină diafană spațiilor interioare, urmăriți materialul video prezentat în emisiunea noastră Casa Magazin.

Elche, un oraș ce privește spre viitor

0

Situat în provincia Alicante, Elche este al treilea din Comunitatea Valencia, după Alicante și Valencia, având o populaţie permanentă de aproximativ 230.000 locuitori.

Orașul este așezat între palmieri și aproape de plaje cu nisipuri aurii, cu o climă specifică dar și cu autorități locale dornice să dezvolte localitatea în armonie cu mediul înconjurător. Acesta este motivul pentru care am ales să vizităm Elche, vrând să aflăm mai multe despre modul prin care ibericii au reușit să transforme localitatea într-una dintre cele mai sustenabile din Europa.

Ne-a răspuns cu amabilitate la întrebări Jose Vincente Candela, funcționar în departamentul de urbanism al Primăriei Elche. Acesta a subliniat că orașul are o serie de particularități, iar autoritățile fac tot posibilul să le pună în valoare: În afară de climă, alte aspecte sunt multele zone verzi care sunt printre cele mai frumoase, și cele trei monumente de patrimoniu Unesco.

Pădurile de palmieri au adus orașului renume mondial, fiind parte din patrimoniul Unesco. Dar în paralel, autoritățiile au aplicat mai multe măsuri menite să îmbunătățească calitatea vieții în comunitate. Astfel, au fost realizate numeroase investiții în infrastructură și transport, iar clădirile publice au fost renovate și dotate cu panouri solare tocmai pentru a scădea cât mai mult emisiile de carbon.

Cu o investiție de aproape 30 de milioane de euro, Elche își propune ca până în 2030 să devină primul oraș verde din Europa. Planul de dezvoltare are ca focus trei direcții: îmbunătățirea calității vieții, investiții în noile tehnologii și dezvoltarea economică și urbanistică durabilă.

“Avem un plan care trebuie să îmbunatatească infrastructura orașului, pentru că dezvoltăm un parc industrial în stilul Silicon Valey, pe care il construim aici în special pentru companiile care se ocupă cu tehnologie și pe care dorim să le atragem”, ne-a mai declarat Jose Vincente Candela.

În vizita noastră la Elche l-am avut ca și ghid pe Laurențiu Stan, un investitor real estate de origine română. El cunoaște foarte bine piața imobiliară și ne-a dat câteva indici despre oportunitățiile locale: Elche este considerat un oras mai atractiv pentru locuire decât capitala provinciei, Alicante. Acesta oferă mai multe oportunități de lucru prin amplasarea pe teritoriul său al parcului impresariar, a aeroportului internațional, a campusului universitar, a poligonului industrial, cât și a multor plantații limitrofe.

Localitatea are avantajul apropierii de două aeroporturi internaţionale, cel din Alicante aflându-se la doar 9 kilometri, iar cel al regiunii Murcia la 64 kilometri. Dispune de doisprezece kilometri de plaje aurii aflate la un sfert de oră de mers cu maşina de centrul oraşul, lucru care il face o destinaţie atractivă pentru cei care vor să investească în real estate.

 

Pe lângă faimoasele plaje și păduri de palmieri, orașul a primit numeroase premii pentru modul în care a reușit să amenajeze albia râului Vinalopo. Rezultatul este o reţea de poduri şi alei pietonale, care permit accesul în diferitele cartiere aflate de o parte şi de alta a râului, conectand locuitorii oraşului cu spaţiul verde de pe cele două maluri.

Dar mai multe despre cultura locativă a localnicilor, despre politicile urbane ale autoritățiilor și soluțiile arhitecturale găsite pentru a integra orașul în natură , puteți afla urmărind integral materialul realizat pentru Casa Magazin.