De ce ne renovăm singuri locuințele?
Aproape jumătate dintre românii care aveau în plan renovarea locuințelor anul trecut au redus drastic bugetul și au renunțat inclusiv la angajarea unor meseriași.
În pandemie, mulți au învățat să zugravească și să pună parchet, ori au apelat la prieteni mai pricepuți, nicidecum la un designer de interior. Acestea sunt datele unui studiu recent efectuat în România.
Astfel, 79% dintre proprietari recunosc că nu folosesc designeri de interior atunci când își amenajează locuințele. 48% dintre cei care dețin locuințe susțin că se ocupă chiar ei de zugrăvit, parchet sau alte lucrări. În cazul chiriașilor, procentele sunt chiar mai mari. Pe de altă parte, meseriașii spun că mulți proprietari nu se pricep și fac lucrări de mântuială.
Dar, e clar, când vine vorba de buget, românii recunosc că au tăiat mult din fondurile pentru renovare în al doilea an de pandemie.
Doar 28% dintre cei care au răspuns unui studiu au investit în renovarea întregii locuințe cel mult 5.000 de euro.
Studiul s-a făcut prin chestionarea a peste 2.000 de români și mai arată că interesul pentru locuințe nu a dispărut, ba chiar 70% dintre cei care au răspuns sunt în căutarea unei case noi cu un buget de 60.000 până la 100.000 euro.
În același timp, 85% dintre ei caută o chirie de maximum 350 de euro/lună.
Foto: pexels.com