Altfel de culori în bucătărie
Bucătăriile complet albe au fost la mare căutare ani la rând. Așa că ajunge, e timpul să încercăm ceva mai îndrazneț. Ceva care să aducă un aspect mult mai proaspăt și mai tineresc decât.
Dat fiind că acum bucătăria este deschisă către alte camere din casă, e important să se armonizeze culorile din ”kitchen” cu acelea dimprejur.
Culorile neutre și cele pământești sunt întotdeauna alegeri potrivite și inspirate, ușor de asortat. Dulapurile din lemn cuprind o gamă largă de tonuri de maro, în timp ce aparatele din oțel inoxidabil se potrivesc perfect la o nuanță de gri. Niciodată nu veți da greș dacă mergeți pe decorarea cu pietre naturale…
Unii specialiști spun că ar trebui să ne inspirăm chiar din nuanțe ale alimentelor. Astfel, e recomandat să utilizați culorile legumelor și fructelor ca surse de inspirație în designul bucătăriei. Ca ă nu mai zicem că verdele este o culoare foarte populară pentru pereții bucătăriei.
O bucătărie în culoarea roșiei proaspete este considerată încă un design clasic și atemporal. Roșul variază de la tonuri reci la cele calde, în funcție de formula utilizată pentru a le amesteca. Roșul rece conține mai mult albastru, iar cel cald are mai galben.
Albastru arctic plus o tentă de gri înghețat
Așa veți obține sigur o bucătărie luminoasă și aerisită. Lumina naturală asociată cu o placă de marmură albă creează un contrast puternic cu vopseaua de culoarea mării, iarna. Oservați gresia, de un gri-porumbel. Culoarea podelei păstrează camera aproape de natură și adaugă căldură spațiului. În plus, griul metalizat a câștigat teren în ultimii ani. Atunci când este cuplat cu blaturi albe sau negre, griul oferă un fundal discret, care permite accente de culori.
Verde măr și maro
Dulapurile uzate din lemn fac dintr-o bucătărie un spațiu pur și simplu unic. Aspectul robust este amplificat de scaunee de oțel și dulapuri luminoase de verde crud. Ca mărul verde. Lambriurile albe ajută, de asemenea, la crearea unui contrast absolut deosebit și de mare calitate.
Albastrul mării și albul de nea
Podelele din lemn masiv dau unei bucătării o calitate robustă dar opusă accesoriilor care vor alcătui restul camerei. Schepsisul constă în gresia și blaturile albe în deplin contrast cu dulapurile de un albastru puternic. Oțelul accesoriilor conferă valoare camerei. Un candelabru abstract va adăuga un plus de eleganță.