Trandafiri din semințe

Trandafiri din semințe

Recent am descoperit, ăsta e cuvântul potrivit, că trandafirii se pot înmulții și din semințe. Îți trebuie un pic mai multă răbdare până vor înflori abundent. Însă cu siguranță că răbdarea va fi recompensată de parfum și culoare.

Primul pas este să culegeți trandafirii doriți. Se găsesc și semințe de cumpărat, dar cred că e mult mai atractiv să facem aces experiment cu trandafirii ce ne ies în drum. Avem nevoie de o floare aproape trecută de la care păstrăm “fructul” – partea de care sunt prinse petalele. Li se mai spune și măceșe. La urma urmei, măceșele sunt versiunea sălbatecă a trandafirilor. După unii specialiști fructele se colectează spre sfârșitul verii și trebuie să aibe măcar ușoare nuanțe de roșu, semn că sunt coapte. După alții, cel mai potrivite sunt cele uscate bine, culese în lunile de iarnă.

După ce se aleg cu grijă semințele, acestea se clătesc bine cu soluție de peroxid de hidrogen într-o sită. Acest lucru se face pentru a dezinfecta și proteja semințele. După, puneți-le pentru 24 de ore într-un borcan cu puțină apă. Îndepărtați semințele care plutesc, pentru că acestea nu au șanse să germineze.

Pentru următoarea etapă puteți opta pentru a semăna în interior sau direct în grădină.

În primul caz e necasar să simulați procesul de stratificare prin care (toate) semințele trec în timpul iernii. Așezați-le în interiorul unei pungi de plastic cu ziplock, sau a unui borcan, pe un strat umezit de șervețele sau prosoape de hârtie, discuri din vată de bumbac sau orice alt material capabil să rețină umiditatea. Aveți grijă să fie acoperite. Puneți recipientul în frigider, în departamentul pentru legume, unde temperatura este menținută în intervalul 5-7despreC. Stratificare durează aproximativ 2 luni sub supraveghere constantă, cu aerisirea periodică a conținutului ambalajului, inspectarea semințelor și umezirea substraturilor, dacă este necesar. La un moment dat ve-ți observa că au început să germineze.

Semințele germinate de trandafiri le așezați în vase de răsad sau tablete de turbă. Temperatura cea mai optimă într-o cameră pentru creșterea trandafirilor din semințe este de 18-20C. O cameră luminoasă, dar nu în lumina direcă a soarelui, aerisită și călduroasă. Iar suprafața solului din vase trebuie, de preferință, acoperită cu un strat subțire de perlit. De asemnea, necesită udare moderată, pentru că excesul de umezeală poate duce la moartea semințelor. Pentru a asigura dezvoltarea sistemului radicular, primii muguri trebuie tăiați.

Odată răsăriți, tineri trandafiri nu se mută imediat în pământ. Ei trebuie să treacă printr-un proces de întărire. Când vremea permite, se scot ghivecele afară dar nu în soare direct. În luna mai, dacă diferențele zi/noapte permit, se pot planta în gropi sau șanțuri pregătite cu sol fertil.
Cultivând trandafiri din semințe, fiți pregătiți pentru faptul ca, în primul an, înflorirea să nu fie abundentă sau florile să pără imperfecte. Dar în al doilea an, toate tufișurile vor avea o înflorire magnifică.

A doua metodă, cea de cultivare direct în grădină, se recomandă în cazul în care aveți un număr mai mare de semințe și un spațiu mai mare în care puteți experimenta.

În acest caz, procesul de stratificare este încredințat Mamei Natură. Preparate în modul descris mai sus, semințele trandafirului sunt semănate începând cu luna august, într-un șanț cu sol bogat, cât mai la suprafață, cu maxim 0,5 cm de pământ deasupra. Dacă toamna este secetoasă, pulverizați apă din când în când și acoperiți cu orice material care permite păstrarea umezelii. Iarna, acoperiți cu frunze sau fân, astfel încât zăpada să fie ținută la distanță. Odată cu venirea primăverii, după ce trece pericolul înghețului, îndepărtați protecția și așteptați să răsară trandafirii. Cei crescuți din semințe în grădină sunt mai adaptați la mediul înconjurător, astfel că, la maturitate lăstarii sunt mai rezistenți la îngheț, iar tufișurile sunt mai sănătoase.

Succes la grădinărit!

Foto: pexels.com