Arta și plasticul salvează meseriile pe cale de dispariție și mediul
Când vine vorba de plastic, un lucru este cert: este durabil. Are viață chiar prea lungă atunci când ajunge aruncat pe văi și prin oceane. Reciclarea este o soluție, însă mulți artiști au reușit să-i dea o nouă viață integrându-l în diverse lucrări.
Alvaro Catalán de Ocón este unul dintre acei artiști preocupați de impactul pe care îl are asupra mediului, plasticul nereciclat. Inițial a fost impresionat de situația din Amazon, Columbia. Astfel, în 2011 a lansat un proiect de design – PETlamp, ca soluție la această problemă. Ideea lui răspunde de fapt la două probleme: cea de mediu și cea a a unei vechi meserii pe cale de dispariție, și anume cea a artizanilor care realizeaza împletitituri din diverse fibre naturale după tehnici străvechi.
Acesta a apelat la diverse triburi, din diverse zone ale lumii, și împreună realizează lămpi a căror abajururi sunt realizate prin împletirea fibrelor cu fâșii de plastic, după modele realizate de Alvaro și inspirate din cultura locală. Până acum a colaborat cu comunități din Colombia, Chile, Japan, Thailanda și Ethiopia, transformând împreună deșeurile de plastic în obiecte de iluminat. Una dintre cele mai impresionante lucrări ale sale, este inspirată din cultura aborigenă a tribului Yolngu din nordul Australiei.
În toate proiectele sale Catalán de Ocón dă libertate deplină artizanilor, fără a avea altă cerință decât acea de a fi inserat și plastic din PET-uri. În acest proiect au fost create abajururi uriașe, inspirate din forma tradițională a carpetelor din frunze de palmier. Materialele naturale sunt vopsite în culori solare, folosind în tehnici vechi cu pigmenți naturali – cum ar fi cenușa sau coaja de eucalipt. Fibrele sunt mai întâi fierte cu coloranți, iar mai apoi uscate la soare. În final, au fost prinse mai multe „carpete” între ele, rezultând o lampă cu multiple becuri. “Totul s-a transformat într-o complexă și armonioasă instalație, care reprezintă echilibrat legătura dintre triburile aborigene, tehnicile de împletire, elemente geografice și design”, spune despre această lucrare Alvaro Catalán de Ocón.
Foto: PETlamp