Acasă Blog Pagina 12

Hortus Flor Show

0

Capitala găzduiește începând de joi un eveniment de tradiție adresat iubitorilor de plante, fie ei specialiști sau aflați la început de drum în cele ale grădinăritului. Este vorba despre Zilele Horticulturii Bucureștene – Hortus Flor Show Romania, ediția din 2022 având loc în perioada 5-8 Mai.

Evenimentul este organizat anual de Facultatea de Horticultură, în campusul Agronomie-Herăstrău, al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Organizatorii doresc ca acesta să fie „cel mai frumos eveniment al primăverii, care vă conduce într-o călătorie în lumea horticulturii prin conferințe, ateliere, expoziții și demonstrații în aer liber.” Ediția din acest an a evenimentului Zilele Horticulturii Bucureștene se desfășoară sub simbolul bujorului, pentru a susține în continuare inițiativă proclamării oficiale a Bujorului ca Floare Națională a României.

Cei dornici pot participa la prezentările hibrid organizate pe cele mai actuale teme din horticultură. Spicuim din agenda evenimentului câteva activități:
– Joi 5 Mai are loc versnisajul expoziție „Din lut cresc flori” – cu fotografii de aranjamente Ikebana realizate de Daniela Anca Turdean (profesor acreditat al Școlii japoneze Sogetsu). Aranjamente create în vase realizate de artista ceramist Victoria Cojocariu-Sarmaniuc.
– Ziua de vineri 6 Mai, găzduiește atelierul „Sustenabilitatea spațiilor verzi urbane în contextul crizei climatice” și cel de „Sculptură în nuiele, desen și graffiti”.
– Sâmbătă 7 Mai are loc atelierul „Grădina biotensivă – culturi ecologice pe suprafețe mici urbane” și demonstrația de Artă Florală „Universul florilor – 10 ani de design floral cu Maestra Andreea Stor și Asociația Floriștilor Români” .

Programul este mult mai complex, organizatorii propunându-și împreună cu partenerii lor „să inspire vizitatorii să trăiască o viață mai prietenoasă cu mediul înconjurător, ecologică și sănătoasă, prin soluțiile de reciclare și de compostare a deșeurilor alimentare și vegetale și prin prezentarea celor mai bune soluții și produse horticole pentru casă și grădină.” Drept urmare, vă invităm să vizitați AICI (http://horticultura-bucuresti.ro/evenimente/487-zilele-horticulturii-bucurestene-2022) pagina de net a organizatorului pentru a afla toate detaliile legate de ateliere și prezentări.

În toate zilele se desfășoară expoziția cu vânzare Hortus Florshow România, unde vizitatorii vor putea achiziționa direct de la producători pomi și arbuști fructiferi, flori, plante ornamentale, semințe, răsaduri de legume și flori, unelte, utilaje, accesorii pentru horticultură și produse agricole tradiționale.

Foto: Hortus FlorShow

Peste 250.000 de bucureșteni au experimentat senzația unei călătorii printre planete în numai o săptămână

0

Planete uriașe, navete spațiale, expoziții cosmice și călătorii VR prin Univers!  În perioada 15 Aprilie – 27 Mai, toți vizitatorii  centrului comercial Sun Plaza din Capitala sunt invitați să ia parte la o ”Aniversare cu EXTRA atmosferă, fără limite!”

Punctele principale de atracție sunt Pământul gigantic, cu o dimensiune impresionantă, de 6 metri, care este amplasat pe Esplanada Sud, în fața întrării principale a centrului comercial.

1_0_0_1651659546_06603

Cel mai mare satelit din sistemul solar, Luna, cu un diametru de 5 metri, se găsește într-o formă 3D supradimensionată, la etajul 1, în zona restaurantelor.

1_0_0_1651659528_02606

Sistemul solar poate fi văzut de aproape la etajul 1, zona centrală, unde soarele și cele 8 planete sunt expuse la înălțime. Tot aici este prezentă și Expoziția Institutului Astronomic, unde pot fi vizionate telescoape și instrumente de calcul deținute de Astroclubul București.

1_0_0_1651659539_01398

Simulatorul VR din aceeași zonă aduce mai aproape emoția explorării spațiului. O lume care sfidează gravitația așteaptă să fie descoperită.

1_0_0_1651659545_09797

Expoziția spațială Lego de la parter dă curs pornirii creative, reprezentând unele dintre cele mai cunoscute navete din istoria explorării spațiale.

1_0_0_1651659551_05204

În numai o săptămână peste 250.000 de bucureșteni au vizitat această expoziție inedită iar cei care nu au ajuns o pot face până la sfârșitul lunii mai.

Evenimentele care au debutat pe 15 aprilie au fost organizate cu ocazia celei de-a 12 aniversări pe piață de retail din România a Sun Plaza. Pe lângă expoziții, în perioada 17 Aprilie – 27 Mai, cei care merg la cumpărături au ocazia să câștige 12 sesiuni de shopping a câte 1200 RON fiecare. Înscrierea participanților se face la Info Point cu un bon de cumpărături de minimum 120 de RON, din ziua respectivă și reprezintă intrarea în cursa pentru tombolă.

Când pasiunea cucerește inimi!

Gabriel Clark este un adolescent de 12 ani din Marea Britanie, a cărei pasiune pentru meșteșugul lemnului nu a fost apreciată și de colegii săi de școală, însă datorită rețelelor de socializare este apreciată de o lume întreagă.

Acum aproape o lună, pe 25 Martie, tatăl lui Gabriel cerea sprijinul urmăritorilor săi de pe Tweeter să-l susțină virtual pe fiul său. Acesta era tare supărat că ai săi colegi au fost răutăcioși când au aflat că iubește să facă obiecte din lemn. Așa că Richard Clarck a dorit să-i ridice moralul, promovându-i pagina de Instagram, creată cu scopul de a strânge bani pentru o bicicletă, dar care stagna la 6 urmăritori. Mesajul seniorului a devenit viral, și în mai puțin de 48 de ore, contul lui Gabriel avea peste 200.000 de urmăritori și peste 20.000 de comenzi.

1_0_0_1651478987_02955

1_0_0_1651478986_07593

Realizând că nu are cum să dea curs numărului uriaș de solicitări, a venit cu ideea ca să facă un singur bol și o campanie de strângere de fonduri pentru copiii din Ukraina. Și-a propus să strângă 5.000 de Lire, iar bolul să fie oferit unuia dintre donatori, prin tragere la sorț.

Din nou, lucrurile se desfășoară spectaculos, și în doar câteva zile Gabriel reușește să strângă donații de peste 250.000 de lire. Impresionant este și fapturl că majoritatea dintre cei peste 14.000 de donatori, a preferat să ofere sprijinul anonim.

1_0_0_1651070166_04628

Acum adolescentul Clark se pregătețte să lanseze un site de vâzare a proiectelor sale unicat. El a moștenit această pasiune de la bunicul său, și a început să lucreze cu lemnul de când avea 3-4 ani.

Contul de instagram a lui Gabriel nu a atras atenția doar celor care au vrut să doneze pentru tragedia din Ucraina, ci și hakerilor ruși care i-au șters toate posturile. Din fericire Gabriel are acum un nou cont funcțional pe care îl puteți găsi la sfârșitul acestui articol.

Povestea lui Gabriel a fost preluată de presa internațională, și mă bucur că a oferit lumii întregi posibilitatea să afle că atunci când ești pasionat de ceva Universul „complotează” să te recompenseze. Pentru că, în doar o lună, dintr-un adolescent la un pas de a renunța la ce iubește cu adevărat, Gabriel a devenit un tânăr care inspiră alți tineri să-și urmeze pasiuniile.

Sursa: Instagram @clarkie_woodwork 

Twitter: @rclarkie

Sfaturi practice pentru o casă prietenoasă cu mediul

0

O locuinţă „eco-friendly” este una prietenoasă cu mediul. Și întreg mapamondul asta își dorește. Așa că, iată câteva sfaturi, ca să furi startul…

1. Achiziţionaţi-vă un calculator de consum pentru a evalua utilizarea energiei electrice. Un astfel de instrument este foarte util, şi așa vei afla potenţialul casei după efectuarea unor modificări minore.

2. Deconectaţi aparatele atunci când nu le folosiţi. Cele mai multe aparate şi dispozitive electronice şi electrocasnice consumă energie chiar şi atunci când sunt oprite.

3. Înlocuiţi becurile vechi. Becuri tradiţionale incandescente îşi pierd până la 90% din energia lor sub formă de căldură. Noile tipuri de becuri, cum ar fi becurile fluorescente compacte (CFL) şi becuri LED, pot reduce substanţial consumul de energie al întregii case.

4. Transformaţi resturile din bucătărie în îngrăşăminte. Multe dintre lucrurile pe care le aruncăm zi de zi – zaţul de cafea, cojile de fructe şi legume, cojile de ouă, chiar şi şerveţelele şi prosoapele de hârtie – pot fi reciclate pentru a produce îngrăşământ, care este de mare folos pentru grădină.

5. Spălaţi rufele în apă rece. 80-90% din energia utilizată atunci când folosiţi maşina de spălat provine de la încălzirea apei. Utilizaţi programul „apă rece” sau „modul eco” pentru a economisi energie.

6. Închideţi robinetul. Probabil cei mai mulţi copii învaţă să se spele pe dinţi cu apa pornită. Deoarece stomatologii recomandă spălarea pe dinţi timp de două minute, rezultă aproximativ 5 litri de apă pierduţi de fiecare dată.

7. Folosiţi ventilatoarele în locul aparatelor de aer condiţionat.

8. Reutilizaţi mobilierul. În loc să daţi alţi bani pe mobilierul nou, gândiţi-vă la o alternativă de a recondiţiona vechiul mobilier: poate o culoare nouă, poate niște autocolant…

Foto: pexels.com

56 mp de inspirație

0

Arta, filmul, moda și călătoriile pe perioade lungi, sunt pasiunile tinerei proprietare a unui apartament de 56mp din Hong Kong, pasiuni reflectate și în amenajarea noii sale locuințe.

Pentru a-și renova apartamentul a apelat la echipa de arhitecți HIR studio. Își dorea un loc care, atunci când locuiește în Hong Kong, să fie pe de o parte birou și pe de altă parte să-i permită o viață liniștită într-un spațiu echilibrat. Ca răspuns la nevoile sale, arhitecții au venit cu un proiect inspirat din conceptul japonez cunoscut ca ‘mono no aware’ care poate fi tradus ca „empatie față de lucruri” sau „sensibilitate la efemer”.

Aceștia au propus materiale tactile alese să „îmbătrânească” frumos, într-o paletă de culori elegante, naturale. Obiecte și texturi de lemn vechi, pardoseli de pietre dure, paravane din împletituri de ratan, structuri de fier patinat, completate cu tencuieli intenționat finisate brut.

Punând în valoare procesul de îmbătrânire a obiectelor, echipa de design a dorit să inducă o stare de liniște și echilibru. „frumusețea delicată a unui spațiu este în continuă transformare, amintind proprietarului succesiunea de momente efemere pe care le trăiește acum, din care unele le va păstra ca amintiri, la fel ca urmele lăsate în urmă de timp.”

Pentru a maximiza spațiul, s-a renunțat la un hol și un dormitor. Dormitorul este despărțit de camera de zi cu ajutorul unui perete mobil din șipci de lemn de nuc, care permite atât intimitate cât și crearea unui spațiu deschis, în funcție de nevoi. De asemnea, antreul este separat de living printr-un perete de ratan, care permite vizibilitate dintr-un spațiu în altul și dă impresia de spațiu.

Punctul central al camerei de zi este o masă de lemn de kauri – un copac din familia coniferelor, extrem de apreciat de industria de mobilier. Lemnul este cu atât mai valoros cu cât este mai vechi, iar în cazul de față blatul privine de la un copac de 1000 de ani care a fost păstrat natural în mlaștinile din Noua Zeelandă.

Livingul este gândit multifuncțional ca spațiu de lucru, lectură, relaxare și socializare. Elementele cheie sunt tâmplăria din lemn de nuc, etajerele din fier forjat, tencuiala venetiană și pardoseala industrială de beton. Iar acestea se regăsesc și în dormitor, creând astfel un spațiu unitar.

Sursă info și foto: designboom.com