Acasă Blog Pagina 16

Prima ediție a ”Crosului USAMV”, competiție dedicată studenților

0

Campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a fost gazda Crosului USAMV,
competiție sportivă dedicată iubitorilor de mișcare în aer liber

În primul weekend al lunii aprilie , campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară a fost gazda primei ediții a ”Crosului USAMV”, competiție dedicată studenților, precum și tuturor iubitorilor de mișcare. Evenimentul a fost organizat sub egida Federației Române de Atletism, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal București, având-o ca ambasador pe Campioana Olimpică, Gabriela Szabo.

Încă de la primele orele ale dimineții de sâmbătă, campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a fost cel mai important reper al zilei pentru iubitorii de atletism și mai ales pentru pasionații de mișcare în natură. Peste 600 de participanți cu vârste diferite, de la mic la mare, au luat parte la cele trei tipuri de trasee puse la dispoziție de către organizatori: 1km, 5km sau 10km.

Competiția sportivă, aflată la prima ediție, a fost certificată la nivel internațional de către AIMS/World Athletics. Evenimentul desfășurat în Green CampUSAMV, un campus verde de 40ha, a oferit participanților oportunitatea să descopere sau să redescopere cele mai frumoase locații din Bdul Mărăști, nr. 59, un loc recunoscut pentru deschiderea față de iubitorii de natură, de viață sănătoasă și mișcare.

Deși toți sunt mari câștigători pentru că au luat parte la această competiție, dacă doriți să vedeți clasamentele le puteți vizualiza aici –  https://crosul.usamv.ro/

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor personalități care au felicitat inițiativa universitară, printre care și Mircea Geoană – secretar general adjunct NATO, Mihaela Geoană – președinta fundației Renașterea, Thomas Răzvan Moldovan – Secretar de Stat Ministerul Sportului, campioana olimpică Gabriela Szabo și vicecampionul olimpic Marian Oprea.

Gabriela Szabo este un reper pentru tineri, un model de perseverență și de viață. A intrat în istorie câștigând premiul pentru cea mai bună atletă a lumii în 1999.

”A fost o onoare să reprezint Crosul USAMV din 2 aprilie 2022 și să susțin dezvoltarea sportului școlar și universitar. Îmi doresc să îl creștem într-o competiție națională școlară și universitară și de ce nu internațională!” Gabriela Szabo, ambasador al competiției.

”Mă bucur tare mult că acest eveniment a atras participarea unui număr atât de mare de persoane. Crosul USAMV ne-a oferit oportunitatea să ne revedem după doi ani și să redescoperim împreună campusul, alături de studenți, voluntari, participanți de toate vârstele. Vă mulțumim că ați fost prezenți la această primă ediție în număr atât de mare și vă promitem că anul viitor vom avea și mai multe surprize.”  RECTOR, Prof.univ.dr. Răzvan Ionuț TEODORESCU.

Despre Universitatea de Stiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) este o instituţie de învăţământ superior şi de cercetare acreditată, pol de excelenţă al învăţământului universitar de specialitate, transformată constant şi consistent pe parcursul celor 170 de ani de existenţă. USAMV are peste 11.000 de studenţi, fiind definită ca „o universitate pentru viaţa şi agricultura, prin educaţie şi cercetare de inalta calitate” („Agriculture for Life, Life for Agriculture”).

USAMV are in vedere patru direcţii strategice de dezvoltare in contextul actual: invaţamant de calitate (cu accent pe abilitaţile practice urmarite de angajatori), cercetare avansată, internaţionalizare şi parteneriat cu mediul de afaceri.

Istorie adusă în contemporan, încă o clădire din patrimoniul Bisericii Negre a fost restaurată

Biserica Neagră și clădirile care o înconjoară sunt o emblemă pentru orașul Brașov. Monumentele au o valoare istorică incomensurabilă, depășind granițele naționale. Acestea datează din secolele XIV–XIX și au început să fie restaurate și conservate prin eforturile Bisericii Evanghelice. Ultimul proiect a vizat clădirea în care este amplasată, în prezent, cafeneaua bisericii. Totul a fost restaurat cu grijă, respectându-se forma și detaliile inițiale.

Perceput ca o piață, spațiul din jurul Bisericii Negre din Brașov, este un loc public extrem de cunoscut si atractiv din punct de vedere turistic. Tot complexul este în proprietatea administrativă a Bisericii Evanghelice. Curtea Johannes Honterus, în epoca medievală era, de fapt, închisă și includea și un cimitir. De-a lungul timpului unele loturi au fost vândute iar pe altele au aparut diverse clădiri adiministrative, astfel curtea s-a deschis către oraș.

Sediului administrativ al Bisericii Negre a fost printre primele clădiri restaurate din curtea Johanes Honterus, proiectul de renovare devenit unul din punctele de referință profesională pentru arhitectura din România. De restaurarea casei de la nr. 9 s-a ocupat arhitectul Johannes Bertleff.

O poveste de succes se vrea și cea a clădirii care adăpostește cafeneaua CH9 și a cărei restaurare s-a făcut, precum spuneam, cu foarte multă atenție la detaliile istorice ale casei. Însă pentru a-i maximiza utilitatea, propunerea arhitecturală pentru acest imobil a fost una mult mai largă. Astfel, la interior i s-au adus funcționalități noi, care aduc spațiul în contemporan.

„Istoria acestei clădiri-cafenea începe în Evul Mediu: erau două căsuțe mici, modeste în care locuiau două familii și aveau între ele o curte interioară. În secolul XVIII, cele două clădiri s-au unit cu un acoperiș comun, iar o parte a clădirii a fost înălțată cu șine metalice și boltișoare între ele, respectiv casa dinspre stradă, care a rămas cu structura veche pe grinzi acoperite ulterior cu lemn și stuf tencuit” a explicat Richard Sterner, Director Managementul clădirilor de patrimoniu al Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Brașov.

Clădirea a fost extinsă la începutul secolului al XIX-lea până la Casa Rectorului, formând în final un ansamblu unitar. La amenjarea spațiului s-au utilizat multe materiale apropiate de natură. Lemnul este, în mare parte, refolosit, rezultat de la diferite clădiri demolate. Lucrările de restaurare au durat aproape trei ani și jumătate.  Una din cele mai mari provocări întâmpinate în șantier au fost cea legată de găsirea unor echipe care să înțeleagă conceptul restaurării. De asemnea, armonizarea specialiștilor atât în faza de pregătire, cât și în faza de șantier și post șantier.

„Este foarte dificil să sincronizezi și să pui în acord academicienii și meșterii”, ne-a împărtășit Richard Sterner.

Parterul cafenelei este compus din două încăperi, aflate de o parte și de cealaltă a intrării. Barul are o formă modernă și este completat de o cortină metalică cu dublă funcționalitate, iar în partea stângă a fost amplasată o masă al cărui blat a fost realizat din lemn recuperat. Deasupra ei sunt patru lămpi din cupru care luminează discret încăperea fără a interveni sau schimba atmosfera interioară, nefăcând notă discordantă de la istoria imobilului. În timpul lucrărilor s-au  descoperit  și  pivnițele celor două case, spații care au fost umplute cu moloz de-a lungul vremii și care au fost readuse acum la viață prin transformarea lor în băi.

Pentru cei pasionați de istorie și arhitectură, în restaurarea imobilului au fost incluse și detalii care ilustrează prin ce transformări a trecut de-a lungul vremii clădirea.Tocmai pentru a scoate în evidență istoria bogată a casei, țigla de pe acoperiș este vizibilă din interior, construindu-se în acest scop o șarpantă nouă și dublându-se suprafața de țiglă. Podul clădirii a fost introdus în uz, iar accesul se face acum pe niște scări metalice, special construite cu ocazia reamenajării.

„Povestea casei se reflectă în design și astfel vizitatorii pot vedea de la cea mai veche grindă de lemn, diverse porțiuni de frescă, și până la cel mai nou element, barul” ne-a explicat Richard Sterner.

Intervențiile asupra clădirilor de patrimoniu au sarcina de a păstra frumusețea fragilă, dar și autenticitatea monumentelor și a obiectelor de artă, dar și să mențină cât mai mult din expresivitatea lor, rezultată din materialele naturale aparente și detalii originale. Tocmai de aceea pentru CH9 s-au folosit la restaurare doar materiale naturale si care au fost utilizate inițial la construcția cladirilor cum sunt varul simplu și cel hidraulic sau praful de cărămidă.

Intervenția s-a dorit cât mai puțin intruzivă iar introducerea elementelor constructive noi cum sunt scara din metal și lămpile din cupru, nu fac decât să evidențieze istoria bogată a clădirii, dar, în același timp,și de a nuanța transformarea casei într-un loc public.

“La nivel de design am utilizat cuprul, folosit atât pentru ascunderea elementelor de infrastructură, cât și alamă – la nivelul lămpilor, dar nu în ultimul rând și tablă de cupru, care este o meserie care încet, încet moare. S-a adus un elogiu acestor meserii care în curând vor dispărea, oamenii nu mai știu să lucreze artizanal din cupru. S-a adus un elogiu și prin decorarea lucarnelor în această clădire. “ a mai declarat, Directorul Managementul clădirilor de patrimoniu al Bisericii Evanghelice, Richard Sterner.

Ansamblul de clădiri din Curtea Johanes Honterus este siuat în partea de vest a Bisericii Negre, amplasat în cea mai veche zonă construită din Cetatea Brașovului. Lucrările de restaurare sunt dificil de realizat, nu numai din cauza faptului că meseriașii care lucrează cu tehnici vechi, similare  cu cele folosite la momentul construcțiilor, sunt din ce în ce mai rari.  În plus, legislația este neclară chiar, de cele mai multe ori, impiedică restaurarea și conservarea. Statul aproape că nu sprijină de loc aceste acțiuni. Dar cea mai mare piedică întâmpinată de cei care doresc să reabiliteze și să pună în valoare astfel de clădiri, sunt costurile materialelor și manoperei extrem de ridicate. De multe ori acestea depășesc cu mult costurile ridicării unei clădiri noi. În patrimoniul Bisericii Evanghelice sunt multe imobile a căror restaurare este mai mult decât necesară, iar eforturile pentru strângerea și alocarea de fonduri în aceasta direcție, sunt uriașe.

Soluția găsită de reprezentanții Bisericii Evanghelice din Brașov, implică o strategie de “restaurare în cascadă”, precum și  activarea succesivă a clădirilor din piață, odată renovate. Și nu doar a clădirilor, ci și a curții care înconjoară Biserica Neagră.

Un alt front pe care se lucrează, este cel al ansamblului de statui de pe fațada exterioară a Bisericii Negre.  Anual se restaurează câte două, cu fonduri care au ca sursă cofinanțări de la diferite instituții sau sponsori privați. Lucrăile de anul acesta se vor desfășura pe parcursul verii și se estimează că cele două statui vor fi gata la sfârșitul lunii august.

Multumiri: Richard Sterner

Sursa foto: @CH9SpecialtyCoffee 

Micloșoara, un sat în care te întorci în timp

Peste dealuri și departe de zgomotul orașului, ferit de orice semn de globalizare și ascuns pe o moșie pitorească, se află Micloșoara. Localitatea transilvăneană este considerată cea mai veche așezare de secui, fiind documentată încă din secolul XII. Totuși, acesta nu este motivul principal pentru care această zonă este atât de populară. Atracția principală este castelul familiei Kálnoky, și întreg conceptul dezvoltat aici de către Contele Tibor Kálnoky.

1_0_0_1649084863_01619

Contele Tibor Kálnoky

„Nu am investit niciodată în turism, am investit în moștenirea culturală a familiei. Iar asta a atras turiștii și cred că așa este cel mai bine să o faci. Nu am avut niciodată în minte să construiesc un hotel ca să fac bani, din contră! Oamenii sunt curioși despre felul în care readucem la viață aceste case și asta ne face să fim deosebiți. Este altceva.” a afirmat contele Tibor Kálnoky.

Într-adevăr Micloșoara înseamnă mai mult decât turism. Este vorba despre un centru cultural în care vizitatorii pot experimenta ce înseamnă viața la sat. Dar în același timp, și ce înseamnă restaurarea și conservarea moștenirii arhitecturale și culturale a unei zone mirifice din România.

„Turiștii care ajung aici, la Micloșoara, văd aceste case minunate și cum am reușit să creem această atmosferă. De fapt, oamenii care au ajuns aici ne-au cerut să le arătăm cum restaurăm aceste locuri. Când restaurăm o casă le arătăm cum se face, iar acum avem aceste workshop-uri, pe care le-ai văzut mai devreme, unde cei care vin aici pot să încerce cu mâna lor și să vadă cum se restaurează un perete, cum se tencuiește, sau cum se renovează un obiect de mobilier. Și toate aceste lucruri fac parte din concept și astfel oamenii experimentează cu adevărat locul în care sunt.” mai spune Contele Tibor Kálnoky.

 

Experiența locului înseamnă și restaurarea caselor vechi secuiești, pe care Fundația Kálnoky le salvează de la demolare și pe care, mai apoi, le reintroduce în circuitul turistic. Casele de sute de ani nu numai că sunt restaurate, dar sunt atent decorate de către Contesa Anna Kálnoky. Fiecare detaliu este important, iar rezultatul este o armonie între nou și vechi.

„Am încercat să păstrăm acel  stil vechi, și nu am ales mobilă,  am căutat, este o selecție, o colectare pe care eu am făcut-o timp de ani de zile.  Unde am văzut ceva frumos, am încercat să cumpăr. Chiar dacă era într-o stare degradată, am luat și restaurat”, ne explică  Contesa Anna Kálnoky.

1_0_0_1649085210_02337

Contele și Contesa Kálnoky supervizând ultimele detalii ale amenajării Camerei Prințului

Fiecare casă achiziționata a fost renovată doar cu materiale tradiționale tocmai  pentru a-și păstra starea inițială. Fiecare cameră este concepută pentru a fi unică, cu mobilier antic (săsesc, secuiesc și românesc). Așa că atunci când intri în spațiu, este ca și cum ai păși într-o mașină a timpului care te duce câteva secole în urmă.

În următoarele ediții ale emisiunii Casa Magazin, vă vom arăta într-o miniserie exclusivă, ce presupune această uriașă muncă de conservarea și de ce este importantă. Urmăriți-ne pe DigiTV, sâmbăta, de la ora 9:30.

Multumim: Fundatiei Kálnoky & contelui Tibor Kálnoky

Kalnoky Guest Houses

Terarii automatizate, unice în Europa și produse în România

Plantele au puterea de a oferi nu doar culoare și textură, ci și personalitate oricărui spațiu. Integrarea lor în amenajările interioare moderne, care promovează stilul minimalist, cu spațiile fluide și linii simple sau accente industriale, poate reprezenta o provocare.  Un mod inedit prin care poți integra natură în casa ta sunt terariile

Doi tineri antreprenori români, Adrian și Simona Atinge, realizează terarii automatizate, unice în Europa. Dar ce le face să fie unice? Mai întâi dimensiunea lor, dar  în special sistemele automatizate care au grijă de plante și animale, fără să mai fie nevoie să le uzi zilnic.

„Vorbim despre niște climate tropicale complet automatizate  care se irigă singure.  Noi am reușit să creăm un mediu de viață propice acestor miniplănțute care sunt aeorofite și provin din America de Sud. Suntem singurii din România și din Europa care facem așa ceva și produsele noastre sunt  vârfuri de lance în designul interior. Mai mult, terariile noastre vin ca o necessitate, iar plantele vii în interior  sunt un trend nou la pachet cu multiple avantaje” , ne-a povestit Ing. Adrian Atinge.

 

Integrate corect în spațiul casei, plantele pot fi la fel de expresive precum o operă de artă. Armonizând cu decorul prin formă, textură și culoare, acestea ne ajută să ne încărcăm cu energie și să fim mai productivi.  În acest caz vorbim despre adevărate grădini interioare, cu influențe tropicale transpuse în terarii automatizate.

„Terariile sunt produse inovative pentru designul interior, printr-o îmbinare unică a tehnologiei cu natura, atât pentru case cât și pentru birouri. Produsele noastre au apărut ca o nevoie, un rezultat al faptului că tot mai mulți oamenii își doresc natură în casă și să nu aibă grija întreținerii și să le aibă întodeauna proaspete și vii”, a explicat Simona Atinge.

Una dintre calitățiile plantelor este versatilitatea, acestea pot fi suficient de mici, folosite doar pentru a puncta un spațiu, sau suficient de mari pentru a depăși aria decorativă și a crea noi spații, mai atrăgătoare și mai vii. Terariile Touch Nature Design se pot amplasa oriunde, ele având diverse forme și mărimi. În plus au un mare avantaj:  nu au nevoie de lumina naturală pentru că sunt dotate cu sisteme de lumini care asigură acest lucru.  Cu ajutorul terariilor se pot crea de la pereți despărțitori  până la adevărate oaze de natură la interior, care pot avea integrate inclusiv reptile.

Cei doi antreprenori realizează două tipuri de terarii, unul pentru design la care se pot adugă și reptile, iar în acest caz este nevoie de materiale mai deosebite cum este un lemn special tratat cu raze uva/uvb pentru ca reptila să beneficieze de o locuință safe, dar și terarii doar cu plante.

În general, terariile sunt grădini în miniatură, ecosisteme naturale ce pot conține o varietate de plante. Având în vedere formele geometrice pe care le pot lua  terariile se potrivesc în mod natural stilului minimalist dar, la fel de bine, pot fi integrate în orice tip de design.

Sursa foto : Touch Nature Design 

Stilul marin, mereu la modă

0

Albastru, alb, pești și dungi: am fost la pescuit după idei bune pentru un decor care adie a aer marin! De la dormitor până la sufragerie, inclusiv baia, iată o selecție de idei de decorațiuni interioare cu aroma de litoral, în toată casa.

Stilul de pe litoral nu a îmbătrânit deloc! Cel mult, continuă să evolueze. Plin de farmec, stilul marin rimează la unison celebrul duo albastru-alb.

La accesoriile tradiționale din lemn se adaugă țesătura de in, pentru un accent mediteranean. Tonurile de gri completează, de asemenea, variațiile albastre ale stilului pentru o interpretare care reînnoiește genul.

Important, stilul marin continuă să acorde loc deosebit mobilierului de exterior, invitându-l în interiorul casei. Un șifonier retro este esențial. Și, pentru a rămâne fidel decorului de la malul mării, poți alege alb și albastru încercând să le combini cu accesoriile potrivite. Nu uitați: trebuie să vă concentrați mai ales pe materialele naturale.

Uzura legată de trecerea timpului este și cea a spiritului de litoral. E musai să ne asumăm latura rustică și vara și iarna.

Modele de corăbii, geamanduri pe pereți și alte articole de pe bărci sau vapoare, poate chiar și imitații dau o valoare discretă amenajării interioare…

Un pat supraetajat simplu cu lenjerie de pat ce pare învechită, o aplicație retro, pereți albi, tot ce îți trebuie să simți că pleci într-o lungă călătorie pe mare!

Nu uitați și de nuanțele nisipului… te ajută să crezi că ești în vacanță, la mare, tot timpul…