Când doresc renovarea băii, mai toți proprietarii se confruntă de obicei cu aceleași obstacole. Spațiul este primul dintre ele. Vestea bună: orice lucru care utilizează apă și un canal de scurgere poate fi deconectat. Asta înseamnă că un duș poate merge în locul unde anterior a existat o chiuvetă și viceversa.

Chestiunea mai dubioasă este faptul că pentru fiecare schimbare adusă băii, poate apărea o nouă problemă.

Dacă vă temeți că baia va deveni prea umedă și mucegaiul își va face apariția, luați în considerare instalarea unui ventilator pentru a usca umezeala.

Dacă doriți un aspect ca de marmură al podelei, dar trebuie să vă limitați într-un anumit buget, aflați că există gresie din porțelan cu aspect marmorat.

Iată cele mai comune probleme ce apar la (re)amenajarea băii, dar și cele mai bune soluții:

Baia se umezește
Dacă sunteți nefericiții posesori ai unei băi fără fereastră, păstrați daunele provocate de abur și umezeală la nivel minim prin instalarea unui ventilator și placarea pereților de la podea până în tavan.

Baia este foarte strâmtă
Tapetați pereții într-un model distractiv și adăugați strălucire cu corpuri de iluminat din alamă. Va arăta mai mult ca o cutie de bijuterii! Un truc grozav este de a opta pentru o mască de chiuvetă montată pe perete și ridicată de la podea (ca și cum ar fi suspendată). Înrudită cu cabina dușului, va da iluzia de mai mult spațiu.

Despre consumul de apă
Spuneți stop presiunii descătușate a apei prin schimbarea robinetelor actuale cu unele cu scurgere (când veți deschide apa, aceasta mai mult se va prelinge și nu va mai porni brusc) și a periei dușului cu una care picură precum ploaia.

Baia prea mare
Este adevărat că tipul de mobilier pentru baie, spre deosebire de alte încăperi, este destul de limitat și nu este foarte plin de inspirație. Așa că, amplasați în mijlocul tavanului un candelabru sclipitor (nu foarte mare), asortați o perdea de duș albă cu cârlige vintage din sticlă și schimbați oglinda banală cu una cu margini aurite. Veți avea o schimbare senzațională

Și cadă, și duș
Cine spune că nu se poate combina tot ce e mai bun din ambele? Anexați cada în spațiul mozaicat al dușului și aveți 2 în 1.

Schimbare totală sau ”pe alocuri”
Prima înseamnă un makeover complet al camerei, iar cea de-a doua ar putea însemna ceva de genul ”am pus ochii pe o oglindă foarte frumoasă, care s-ar potrivi perfect băii mele”. Nu uitați că o cheltuială poate să atragă după sine o altă cheltuială…

Un stil?
O baie tradițională, modernă, contemporană, rustică sau eclectică? Sau nu aveți nicio idee? În cazul în care schimbați doar câteva elemente, atunci va trebui să vă limitați în mare măsură la stilul deja adoptat … deci, dacă păstrați dulapul și gresia și ambele sunt în stil tradițional, atunci probabil tradițională va fi și tema pe care veți rămâne. În cazul în care doriți să o luați de la zero, atunci aveți tot felul de opțiuni. Puteți rămâne la același stil al casei sau vă puteți crea propria oază.

1 de 4

Foto: pexels.com

Cei care au vizitat orașul belgian Bruges în această vară, au avut prilejul să se bucure de un eveniment cultural deosebit: The Bruges Triennial. Aflat la a treia ediție, acest festival de artă contemporană și arhitectură, aduce în fața publicului larg lucrări cu temă comună. Anul acesta, simbolistic și probabil deloc întâmplător, „trauma” a fost subiectul principal.

Evenimentul, a avut loc în perioada mai-septembrie, și a fost o invitație la a explora arta contemporana și arhitectura spațiilor publice, dar într-un mod profund, accesând parcă întrebări din subconștientul colectiv: Ce se ascunde oare după o fațadă masivă de piatră? Ce înseamnă a trăi zi de zi într-un oraș medieval?

12 artiști și arhitecți internaționali au decodificat și explorat orașul și părțile ascunse ale societății, prin instalații ce au dat acces publicului la istoria și prezentul orașului. Au subliniat linia subțire dintre vis și traume, dintre rai și iad. Vizitatorul a fost invitat să apeleze la imaginație, provocat fiind să descopere partea nevăzută a lumii. Trienala a arătat Bruges-ul ca un oraș în care se îmbină bogăția cu sărăcia, în care sunt prezente poluarea, singurătatea și anxietatea. Un oraș care se luptă cu o constantă nevoie de perfecțiune, inclus fiind în patrimoniul UNESCO și aflat în topul destinațiilor turistice. Un oraș curajos, care a scos în față cu ajutorul celor 12 expozanți, locuri care în mod clasic ar fi fost evitate de turiști, într-o încercare de a vindeca trecutul, prezentul și viitorul.

Punctul de plecare în traseul de vizitare a celor 12 lucrări incluse în eveniment, a fost instalația plutitoare a lui Jon Lott. Arhitectul american și studiolul lui – PARA project, sunt apreciați în întreaga lume pentru proiecte care sfidează normalul. Fie că vorbim de case private, clădiri de birouri sau lucrări temporare ca cea din Bruges, Lott și echipa sa lasă frâu liber imaginației, folosind arhitectura ca instrument provocator, de comunicare.

Fascinat de conceptul dualității aka doppelgängers, atât în arhitectură cât și în indivizi, Lott a pornit de la o veche fațadă, dublicând-o, generând astfel o casă cu un corp ca de balaur cu două capete. A creat astfel un joc între interior și exterior, între ce este vizibil cu ochiul liber în spațiul public și ce se desfășoară în intimitatea unor ziduri.

Pentru a provoca și mai mult, dipticul lui Lott abordează trauma urbană a perfecțiunii ca proces continuu. Integrată perfect între clădirile medievale din jur, pe care pe de o parte le imită și de care, pe de altă parte se distinge, instalația temporară imaginată de echipa arhitectului american expune vizitatorului ce se ascunde în și între pereții unei case de lemn. Avem de a face cu o structură de lemn inspirată din arhitectura tradițională a zonei, dar care s-a oprit atemporal, rămânând aparent neterminată.

Proiectată ca spațiu de întâlnire, lucrarea lui Lott reflectă pe deplin tema trienalei, excelând de asemenea în execuție. Proiectul său plutește pe unul dintre canalele istorice din zona centrală a orașului, susținut de 15 pontoane dar ancorat de trotuare cu punți de acces.

„Pavilionul nostru se învecinează cu o casă abandonată din secolul al XV-lea. Această învecinare de scurtă durată, am privit-o ca pe un studiu al înstrăinări formale. Pe de o parte, prin orientare, material, proporții și postură, pavilionul poate fi recunoscut ca ceva de sine stătător. Fiecare clădire are trauma sa de rezolvat. Una a abandonului, alta a finalizări. La urma urmei, arhitectura este simțită înainte de a fi înțeleasă”, au menționat arhitecții despre acest proiect.

Foto: PARA project