Când moda redefinește designul de mobilier! Avanpremieră Milano Design Week 2024!

Când moda redefinește designul de mobilier! Avanpremieră Milano Design Week 2024!

Milano Design Week este unul dintre cele mai anticipate evenimente din calendarul mondial al designului și al arhitecturii. Desfășurat anual în capitala modei și a designului din Italia, Milano, în a treia săptămână din aprilie, evenimentul dedicat creației și inovației atrage mii de participanți din întreaga lume. Este un loc de întâlnire pentru designeri, arhitecți, inovatori și pasionați de design care doresc să exploreze cele mai recente tendințe și să se inspire reciproc. Tema ediției din acest an este în strânsă legătură cu natura și sustenabilitatea. Astfel, o serie de evenimente au în centru aceste direcții, mai mult marile case de modă vin cu propuneri care combină tendințele fashion și cele de design interior.

Expoziția „Icons Re/Outfitted”, este unul dintre evenimentele care aduc moda si designul de obiect împreună. Pavilionul Maeștrilor Olandezi găzduiește o expoziție de excepție intitulată „Icons Re/Outfitted”. Acest eveniment îndrăzneț invită publicul să exploreze intersecția dintre moda, design și sustenabilitate, prezentând cea mai recentă colecție de capodopere din colecția „Icons Re/Outfitted”.

Creată din colaborarerea dintre The Visionary Lab și designeri de modă de renume, expoziția își propune să ofere o nouă viață scaunelor vintage Vitra, prin utilizarea denimului reciclat de la Levi’s. Intitulată „Icons Re/Outfitted”, această inițiativă încurajează publicul să ia loc și să reevalueze conceptul de risipă, prin explorarea unei fuziuni inovatoare între design și sustenabilitate.

Pentru a marca această ocazie specială, The Visionary Lab a colaborat cu celebrul designer de modă italian Marco Rambaldi pentru a crea o instalare fascinantă în jurul emblematicului scaun Panton, în incinta istoricului Palazzo dei Giureconsulti. Expoziția „Icons Re/Outfitted” reprezintă întâlnirea între două lumi: cea a iconelor din moda și cea a iconelor din mobilier. Proiectul, inițiat și dezvoltat de The Visionary Lab, expune scaune vechi Vitra restaurate cu denim Levi’s recuperat, transformându-le în opere de artă contemporană. Printre aceste piese remarcabile se numără scaunul Panton, fotoliul Eames, scaunul scoică Eames și scaunul Coconut al lui George Nelson, fiecare reinterpretat prin colaborarea cu designeri faimoși precum Marco Rambaldi, Norman Monsanto, Kelly Konings, Jules Vissers și Tim Dekkers. Plasată în inima Săptămânii Designului de la Milano, acest eveniment promite să inspire și să captiveze publicul prin mixul său de creativitate și sustenabilitate, evidențiind ingeniozitatea designului olandez pe scena internațională.

De la lansarea sa în 2023, proiectul „Icons Re/Outfitted” a generat o serie de piese unice, care nu doar impresionează vizual, ci și aduc în discuție subiecte profunde precum risipa de textile și sustenabilitatea. Aceste piese atemporale capătă o viață nouă, cu o estetică  spectaculosă, realizată cu meșteșug din denim pre-loved de la Levi’s, brand de top în lumea denimului. Această expoziție sfidează noțiunea de risipă și se integrează natural în universul de design high-end.

The Visionary Lab: The Visionary Lab este un studio premiat din Amsterdam, specializat în identificarea soluțiilor pentru risipa textilă, oferind o nouă viață materialelor prin design inovator, storytelling și moda circulară. Misiunea lor este să transforme risipa de ieri în comoara de mâine.

Vitra: La Vitra, credem că mediul ne inspiră gândurile și sentimentele, fie că suntem acasă, la muncă sau on the go. Lucrăm zilnic pentru a îmbunătăți mediul înconjurător prin puterea designului. Ca afacere de familie aflată la a treia generație, Vitra are o misiune de mediu, culturală și comercială.

Levi’s: Levi’s este un brand ce simbolizează stilul american clasic și cool fără efort. De la inventarea blugilor de către Levi Strauss & Co. în 1873, blugii Levi’s au devenit unele dintre cele mai recunoscute articole de îmbrăcăminte din lume, captând imaginația și loialitatea oamenilor de generații. Astăzi, portofoliul de mărci Levi’s continuă să evolueze printr-un spirit de pionierat și inovație neobosit, fiind de neegalat în industria de îmbrăcăminte.

Echipa Casa Magazin v-a fi prezentă pe tot parcursul evenimentului Milano Design Week și vă va aduce în timp real informații și reportaje în exclusivitate! Iată câteva din expozițiile atipice de anul trecut care ne-au atras atenția! Iată câteva din expozițiile atipice de anul trecut care ne-au atras atenția!