Solutii pentru facturi mai mici la energia electrică
Noile reglementări de pe piața energetică au adus cu sine vestea că vor crește tarifele la energia electrică și implicit bugetul nostru va fi greu încercat și încărcat de noile costuri. Dar oare nu ne rămâne ceva de făcut, fiecare pe cont propriu, pentru a reduce sumele pe care le plătim pentru energia consumată?
Ba da, chiar multe. Iar primul lucru pe care îl avem de făcut, este să folosim cât mai inteligent energia, evident în conformitate cu stilul nostru de viață. Vă prezint mai jos câteva idei prin care se poate reduce consumul de energie electrică în locuințe. Iar dacă sunteți genul eco, puteți selecta unele dintre ele pentru consumul de la birou. La urma urmei, reducând câtă energie consumăm, acționăm cel puțin pe două nivele: diminuăm suma pe care o plătim periodic pentru ce consumăm și reducem impactul pe care îl avem asupra mediului.
Stinge becul!
Când părăsim o încăpere trebuie să ne intre în reflex să apăsăm comutatorul pe off. Din rațiuni de obișnuință mulți dintre noi au încă prin case becuri cu bulb, o recomandare este să le înlocuim cu cele LED. Alegeți becurile de intensitate potrivită cu destinația spațiului pe care îl deservește. Ajutați-vă cât mai mult de veioze, lămpi de lucru și alte găselnițe de genul, în locul lămpilor de tavan. Este benefic și pentru ochi și pentru buzunar. Și dacă este posibil, înlocuiți întrerupătoarele clasice cu variatoare de tensiune (dimmer switch). Iar pentru iluminatul exterior sunt recomandate becurile cu halogen și instalațiile cu senzori de mișcare.
Dacă nu mai este posibilă adaugarea de noi ferestre și de luminatoare, atunci încercați o reamenajare a spațiului astfel încât zonele în care aveți nevoie de multă lumină pentru a vă desfașura activitatea, să beneficieze la maxim de lumina naturală.
Spălați-vă inteligent!
Poate nu e cel mai inteligent subtitlu de articol, însă vreau să vă împărtășesc câteva idei foarte interesante sub umbrela sa. Unul din factorii care încarcă nota de plată la energia electrică, este încălzirea apei pentru spălat. Fie pentru spălat vasele, fie hainele, fie dinții, fie clasicul duș. În toate cazurile vorbim în primul rând de temperatura până la care încălzim apa și de durata de consum, precum și de cantitatea utilizată.
De exemplu o soluție pentru spălatul vaselor este folosirea a două recipiente: în unul spălăm – în unul clătim. Sau a unei mașini de spălat vase, cu condiția să o folosim pe plin, și să evităm funcția de uscare.
Dacă încălzim apa până la o temperatură prea ridicată și mai apoi suntem nevoiți să adăugăm apă rece pentru a ajunge la o temperatură suportabilă, atunci am consumat prea multă energie elctrică.
În schimb, când vine vorba de mașina de spălat rufele, lucrurile stau altfel: reducem costul dacă alimentăm mașina cu apa la o temperatură de 30/40grade Celsius. Și să folosim cât de des putem programul de a spăla cu apă rece (30grade), pe care noile mașini îl au. Plus, să spălam la capacitatea maximă a mașinii. E o risipă fără sens să pui doar două – trei cămăși. Atât de apă cât și de electricitate. Și dacă tot suntem la capitolul spălat haine, este de evitat uscarea hainelor altfel decât în bătaia vântului. Este cea mai sănătoasă și ieftină metodă. Și indiferent cum le uscăm (pe culme sau în uscător) să le luăm când sunt încă reavăne și se calcă mult mai ușor.
Când vine vorba de igiena personală consumul responsabil, de electricitate și apă, înseamnă în primul rând să nu lăsăm apa să curgă inutil. Credeți că un minut nu contează, dar după unele calcule, dacă de fiecare dată când facem duș avem grijă ca în minutul în care ne săpunim să fie apa oprită, atunci într-un an avem totalul facturilor cu 100lei mai mic.
Și încă o sugestie, deși pare că nu are legătură: reparați robinetele în cazul în care picură.
Și aici sunt multe recomandări care să ne inspire la fapte. În primul rând nu lăsați în priză un aparat când nu îl folosiți. Și încărcătoarele de diverse telefoane și tablete. Cumulat, se învârte contorul în mod inutil pentru buzunarul nostru. Și da, și pentru natură. Și, și pentru aparate în sine.
Încercați să achiziționați aparatură electrică de clasă cât mai A și cu cât mai multe +. Apelați la programele de reciclare a aparaturii vechi și înlocuiți treptat televizoarele din casă, calculatoarele, frigiderul sau orice alt aparat electric care vă este necesar în gospodărie. Subliniez: necesar.
Un aparat controversat este cel pentru aer condiționat. Recomandarea este ca atunci cînd nu suntem acasă să nu fie lăsat în funcțiune. Și nici măcar în priză. O altă recomandare este temperatura la care îl setăm. Pentru organism cel mai sănătos este să nu fie o diferentă mai mare de 10 grade între temperatura de afară și cea din locuință. Evident, nu o să stăm la 32 de grade în casă dacă afară sunt 42. Însă nici la 16. Putem să scădem temperatura în casă, măcar câteva grade, și cu ajutorul unor draperi sau storuri care să optureze lumina soarelui în zilele toride. De asemnea, putem folosi aerisirea naturală pentru a asigura o răcorire prin curenți de aer. Ideea este să folosim cât mai puțin aparatele de aer condițiionat și cât mai responsabil, în primul rând pentru sănătatea noastră.
Iar iarna, termostatul este un ajutor esențial în asigurarea confortului termic din casa noastră. Sună comunist 18-19-20 (22 maxim) grade Celsius în casă, dar tot din punctul de vedere al confortului organismului, este pragul la care corpul noastru se simt cel mai bine. Și portofelele. Pentru perioada în care nu este nimeni în locuință, termostatul poate fi setat la 12-15 grade. Și încă o recomandare: dacă nu este posibilă izolarea termică a locuinței, asigurați-vă măcar că nu ‘trage curentul’. Cu alte cuvinte, verificați dacă ferestrele și ușile se închid bine. Și verificați și toate conductele de la aparatele de climă și aer condiționat, pentru a identifica și repara orice scurgere care vă golește portofelul.
O altă recomandare este aceea de a încerca să nu gătim vara la cuptor. Pe lângă consumul propriu-zis, se mai adaugă costul de a răcorii bucătăria/casa. Plus că o temperatură crescută forțează și frigiderul să consume mai mult pentru a asigura temperatura optimă pentru alimente.
Și dacă tot am adus vorba de frigider (congelatoarele și lăzile frigorifice intră tot în categoria asta), pe lângă clasa energetică despre care deja am discutat, să fim întotdeauna atenți să închidem bine ușa acestuia și să fie setat la o temperatură potrivită (iarna se poate pune pe o treaptă mai ridicată, comparativ cu vara). Dacă spațiul permite îl putem ajuta și plasând gheață într-un vas în interiorul lui, pentru a reduce efortul său de răcire în zilele caniculare. Iar în cazul în care avem mai multe frigidere, să avem grijă în unele perioadele, să fim eficienți folosind la maxim spațiu. Poate chiar să ne limităm la a folosi doar un figider atunci când se poate.
Rămânem în bucătărie. Mai am câteva recomandări incredibil de la îndemână:
– dacă aveți ceva de decongelat e de preferat să-i acordați timp și să nu apelați la cuptorul cu microunde.
– folosiți vase din sticlă și ceramică în cuptor. Sunt de preferat celor din metal pentru că rețin altfel căldura și reduc consumul de energie.
– gătiți în oala potrivită, aleasă în funcție de numărul de porții pe care-l faceți. Asta în combinație cu ochiul de aragaz folosit, pot contribui la o factură mai mică.
Ca o recomandare de final, cine are posibilitatea (inclusiv prin programele oferite de către stat) să-și instaleze panouri solare pentru încălzirea apei și/sau a casei.
Ar mai fi totuși câteva lucruri de spus. În primul rând că, dacă adoptați vreuna din recomandările de mai sus, este important ca întreaga familie să facă acel lucru. Poate pare complicat, dar totul este să încercați ce vi se potrivește și la îndemână să faceți. Integrați treptat noile obiceiuri, exact pentru a identifica ce e mai potrivit pentru fiecare casă.
Și un ultim sfat: alegeți-vă cu grijă furnizorul de energie și care dintre ofertele sale vi se potrivește cel mai bine.