Acasă Blog Pagina 40

Magia unei nopți cu lupi

0

Încă din vremuri imemorabile, noaptea de Sfântul Andrei a fost asociată cu magia. Strămoșii noștri considerau că în această noapte animalele capătă puteri neobișnuite, iar strigoii, vârcolacii și sufletele rătăcite umblă prin lume. Ca în orice noapte în care se deschid cerurile, ritualurile de dragoste sunt mai puternice ca niciodată. Calendarul popular este o împletire între sărbătorile precreștine și cele creștine, iar Ziua Sfantului Andrei nu face excepție. Se spune că acesta a înlocuit o importantă divinitate precreștină, personificare a lupului, fiind încă cunoscută în zonele montane cu sate de oieri drept Ziua Lupului. Iar în țara Hațegului, până mai acum un secol, era considerat că acum începe Noul An.

Magia este asociată cu ritualuri. Iar Ajunul Sfântului Apostol Andrei (29 spre 30 Noiembrie) este unul dintre marile momente sacre ale calendarului tradițional. Poate datorită viscolului, poate a crivățului, poate trecerea tumultuoasă de la toamnă la iarnă – anotimp considerat că începe chiar de Sf. Andrei, cert este că la sate exista credința că în această noapte se dezlănțuie forțele malefice. Sufletele neîmpăcate, fie că sunt oameni, fie că sunt animale (lupii), capătă acum putere și acționează (aproape) nestingheriți pe pământ. Este o noapte care abundă în ritualuri de magie, în supersiții și credințe ce își au rădăcina dincolo de veacuri.

1_0_0_1638193219_04820

Pentru că oamenii nu sunt lăsați fără protecție, iar intensitatea magică a nopții este subliniată și de pogorârea pe pământ a sfinților patroni ai lupilor (Sfântul Petru sau Sfântul Andrei), care împart acestora hrana pentru anul ce vine. Se mai crede că în această noapte lupoaica prinde pui pe care îi fată în noaptea dinspre Sfântul Gheorghe (23 aprilie). De asemenea, se spune că animalele vorbesc cu grai de om, fapt ce mintea noastră nu poate concepe de accea cei ce le aud înnebunesc.

E o noapte în care se fac ritualuri pentru a se afla soarta vremii și a oamenilor, sau se descântă pentru a îndepărta relele din case. Exista credința că dacă oamenii fac semnul crucii, ungând cu usturoi ferestrele, tocurile ușilor, coarnele vitelor etc., vor fi protejați de rele.

1_0_0_1638193226_04469

Ziua de 30 noiembrie este dedicată Sfântul Apostol Andrei considerat protectorul României. În vechime, acestei zile i se mai spune Andrei-de-Iarnă, Gădinețul Șchiop, Ieșirea Filipilor de Toamnă, Indrea, Moș Andrei sau Ziua Lupului. Nici această zi nu este lipsită de ritualuri. Cel mai cunoscut este cel de predicție a norocului și a sănătății cu boabe de grâu puse la încolțit în farfuriuțe diferite, pentru fiecare membru al familiei. dacă răsărea și în funcție de cum creștea, se putea prezice cum va fi soarta fiecăruia.

Un alt ritual este cel în care se iau rămurele din fiecare arbore roditor (mai cu seamă din meri, peri și trandafiri), iar, în lipsa acestora, din vișini, zarzări sau gutui. Se leagă în mănunchiuri de câte trei astfel de rămurele diferite, destinând câte un mănunchi fiecărui membru al familiei (soțului, copiilor etc.). Rămurelele într-un vas cu apă ca să înmugurească, considerându-se a fi norocos cel căruia îi înfloresc, sau îi înmuguresc, sau măcar îi înverzesc mlădițele. De remarcat că rămurelele înverzite erau apoi folosite la Anul Nou în componența sorcovelor.

Am spicuit doar câteva dintre ritualurile menționate în Dicționar de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești a lui Romulus Antonescu, invitându-vă să comentați dacă credți, practicați sau vă mai amintiți ce făceau bunicii voștri în această zi atât de specială.

Foto: pexels.com

Nu aruncati borcanele! Le poti transforma in decoratiuni inedite!

0

Borcanele de sticlă nu (mai) sunt doar pentru conservat castraveții peste iarnă. Banalele borcane transparente, sau cele cu forme și culori inedite, se pot transforma în decorațiuni fabuloase.

Borcanele nu mai sunt doar pentru conservat. Borcanele, cu un pic de imaginație, pot deveni adevărate bijuterii de décor. Ele pot fi vaze, dozatoare de săpun lichid sau suporturi pentru lumânări. Revopsiți-le, împachetați-le, agățați-le și veți obține:

1) un interior mai responsabil

2) un stil retro asumat

3) un decor inteligent și ieftin.

Iată câteva idei de tipul Do It Yourself, culese de pe Pinterest.

Dormitorul în care te simți bine

0

Se spune că ne petrecem 25 de ani din viață dormind și, dacă adăugăm timpul în care lenevim în patul nostru, suma devine impresionantă în final.

Iată, deci, un motiv întemeiat ca să alegem un pat confortabil și să facem camera noastră propice pentru relaxare. Noptiere la înălțimea potrivită, culorile pereților, cearșafuri de in… dați tonul care vă îmbie. Pentru a vă ajuta în amenajarea dormitorului iată câteva idei deosebite.

Culoarea a devenit esențială și în dormitoarele noastre. Acum, ne acoperim și pereții în culori la modă. Ecru, mov, verde sau chiar muștar, dau culoare nopțiilor noastre. Mai mult, culorile s-au mutat și pe perne, jucându-se delicat în lumina veiozelor. Nu uitați și de plantele verzi, ca să dormiți mai bine.

Și, reevaluați-vă ideile despre decorațiunile specificie stilului clasic. Apoi, puteți să amestecați cu ușurință modernitatea și clasicismul pictând, de exemplu, pereții într-un verde salvie sau într-un albastru intens, uneori mărginit chiar de negru.

În plus, pentru a face ordine, trebuie să te gândești la funcționalitate mai presus de toate. Iar dormitorul nu face excepție de la această regulă. Cu cât circulația în jurul patului este mai fluidă și cu atât accesul la depozitare este mai ușor, cu atât mai practică va fi camera.

Când vine vorba de amenajare, pentru a varia de la patul etern sprijinit de perete, acesta poate fi deplasat sau poziționat în mijlocul camerei, eliberând astfel spațiu serios, care poate deveni, ocazional, chiar un dressing deschis. Atenție, putem și să ocupăm și spațiul de sub pat cu cuti de depozitare.

Foto: pexels.com

Cinci piscine de top

0

Toată lumea… e doar o expresie dar, la urma urmei (cam) toată lumea visează să aibă o casă cu piscină. Sau măcar o vacanță într-un hotel cu piscină. Să visăm nu este interzis.Dimpotrivă, este chiar recomandat, mai ales acum când așteptăm primii fulgi de nea.

Fie că proiectează un hotel de lux sau o vilă contemporană, arhitecții consideră întotdeauna piscina ca parte integrată a proiectului lor. Prin forma, acoperirea sau poziționarea lor, ele sunt în simbioză cu restul arhitecturii și decorațiunilor pentru a sublinia peisajul și a pune în valoare elementele cheie din mediu înconjurător. Extravagante sau discrete, designul lor personalizat le permite să fie perfect integrate și le face absolut unice.

Iată cinci dintre cele mai spectaculoase piscine din lume.

Capodopera din Mexic
Bijuterie absolută a unuia dintre maeștrii arhitecturii contemporane, Casa Monterrey ilustrează perfect universul creatorului său, Tadao Ando. Câștigător al Prețului Pritzker în 1995, marele specialist în beton și umbre și lumină, și-a concentrat tot know-how-ul în această casă sublimă construită în 2014 pe înălțimile orașului Mexico. Compusă din mai multe volume monolitice suspendate parcă pe stâncă, este mărginită de un bazin imens care curge de la un capăt la altul al terenului în care este cuibărit ștrandul.

Piscina în arc de cerc
Studioul parizian MHNA își continuă colaborarea cu grupul Constance Hotels & Resort prin proiectarea arhitecturii interioare și a decorațiunii hotelului Moofushi, situat pe insula omonimă a Maldivelor. De la recepție până la vile, co-fondatorii studioului Marc Hertrich și Nicolas Adnet se inspiră din peisajele din jur pentru a compune o atmosferă care invită la o călătorie unică.

Medusa din Spania
Imposibil să nu mai amintim în această selecție de piscina imaginată de arhitectul olandez Wiel Arets pentru casa „Meduză” (Medusa în franceză) construită în Marbella în 2013. Această casă sculpturală de 650 mp, are bazinul înglobat în acoperiș. Piscina avansează în consolă deasupra intrării, la o înălțime de 9 metri.

O piscină în munți
Poziționat în munții din extremitatea nordică a insulei Santorini, hotelul Maregio Suites nu are piscină, ci o mulțime de piscine. Pentru că, în timp ce cea mai mare (în prim-plan în fotografie) este comună, fiecare dintre apartamentele hotelului are și propria piscină privată. Proiectată de studioul de arhitectură atenian Smart Interiors, zona este mobilată cu fotolii din polipropilenă și mese Ikon de la Pio și Tito Toso.

Piscina Odaya
Situată pe înălțimile orașului Cannes, vila Odaya aduce un omagiu Mediteranei în toate nuanțele sale. În această reședință privată, luxoasă. cu șase etaje, cu scară interioară sculpturală din sticlă, duoul arhitectural Humbert & Poyet s-a jucat cu materiale nobile precum marmura, alama, plus lemn sau ratan, dar și piatra de cuarțit de titan. Cuarțitul dă apei reflexe de o culoare azurie irezistibilă.

Foto: Mari Claire Maison

Tendințe deco 2022: cum poate arăta interiorul casei anul viitor

0

Un trend pronunțat pentru oțel și materii prime, o mulțime de material organice, interes din ce în ce mai mare pentru materialele reciclate, acestea sunt tendințele în decorațiunile interioare pentru 2022. Iată cinci linii directoare de care trebuie să ții seama anul ce vine.

1. Gen antichități

1_0_0_1637834761_02149

Obiectele de interior ce par neterminate vor fi la mare preț. Spre exemplu, această măsuță ce pare neterminată, pe care se odihnește o imitație de ulcior antic, făcut dintr-un material destul de comun: ipsos. Totul pare rupt dintr-un atelier părăsit, ceee ce este șic. Parcă pentru a opri un sistem uniform și expeditiv, astăzi, adevăratul lux constă în măiestria concretă și sinceră.

2. Designul este reciclat

1_0_0_1637834761_05181

Combinând frumosul cu durabilul, funcționalul cu partea responsabilă, iata una dintre noile abordări ale designului interior. Hârtia reciclată, metalul și plasticul se ridică astfel în fruntea listei materialelor emblematice.

3. Pe bază de… picioare

1_0_0_1637834759_08745

Zvelte sau solide, din oțel sau lemn, discrete sau sclipitoare, nu contează ce alegeți, câtă vreme au picioare de arătat. Altfel zis, picioarele mobilierului din casă atrag atenția. Ele sunt ridicate la rangul de detaliu de maximă importanță. O măsuță de cafea, o bază de canapea sau un birou pot face diferența. Dar numai pe bază de picioare.

4. Exagerarea geometrică

Se constată și o revenire a stilului anilor șaptezeci. Un alt deceniu emblematic. Vedeta: oțelul. Cu o mică lampă de masă sau o structură de canapea, oțelul își arată talentul de a redeveni iconic. A mai fost un val, în anii ’90, când utilizarea sa a fost menită să creeze o simbioză între arhitectură și design (celebra vogă pentru mansardele industriale și brute din New York din anii ’90).

5. Lămpile suspendate XXL

1_0_0_1637834759_08839

Niciodată demodate, lămpile suspendate, de mari dimensiuni, stabilesc tendința pentru iluminat, în 2022. Cu frânghii sau ratan, pestrițe sau cu nuanțe discrete, ele vor ilumina blând masa din sufragerie, ceea ce crează o atmosferă de senzație.