Clădirile consumă 36% din energia Uniunii Europene, produc 40% din emisiile sectorului energetic și folosesc 52% din gazul natural consumat pe continent. Comisia Europeană spune că trei sferturi din fondul construit sunt imobile ineficiente, iar pentru corectarea problemei ar fi nevoie de 242 de miliarde de euro pe an doar pentru clădiri.
Locuințele, birourile și clădirile publice au rămas unul dintre cele mai mari centre de consum și poluare din economia europeană. Potrivit raportului transmis de Comisia Europeană Parlamentului European și Consiliului la 10 martie 2026, sectorului construcțiilor (clădirile de tot felul) îi revine 36% din consumul total de energie al Uniunii Europene. În același timp, același sector produce 40% din emisiile de gaze cu efect de seră legate de energie. În 2023, 52% din tot gazul natural consumat în UE a fost folosit direct sau indirect de clădiri.
Datele din raport descriu o problemă structurală si nu una de conjunctură. Aproape 75% din fondul construit european este ineficient energetic, iar 85% până la 95% dintre clădirile existente astăzi vor fi încă utilizate în 2050. În același timp, rata anuală ponderată a renovării energetice este de aproximativ 1%, iar Comisia spune că acest ritm trebuie cel puțin dublat.
Asta înseamnă că majoritatea clădirilor care consumă mult pierd energie și împing în sus emisiile va rămâne în funcțiune încă decenii de acum încolo. Problema nu poate fi rezolvată doar prin proiecte noi. Presiunea rămâne în fondul deja construit, unde efectele se văd simultan în poluare, în dependența de combustibili fosili și în costul locuirii. Raportul leagă direct performanța energetică slabă a clădirilor de securitatea energetică, de accesibilitatea locuințelor și de reducerea dependenței de surse importate.
Costuri mari, dar cu obiective foarte optimiste
Cea mai grea parte a documentului este nota de plată. Comisia estimează că, pentru a atinge țintele energetice și climatice ale Uniunii în perioada 2021–2030, este nevoie de aproximativ 370 de miliarde de euro pe an pentru investiții în eficiență energetică. În deceniul anterior, nivelul era de 120 de miliarde de euro pe an. Diferența arată cât de mult a crescut costul recuperării întârzierii.
Din totalul estimat de Comisie, 242 de miliarde de euro pe an ar trebui direcționate către clădiri, inclusiv modernizarea sistemelor de încălzire și răcire. Numai în sectorul rezidențial, necesarul anual de investiții ajunge la 180 de miliarde de euro. Raportat la aceste cifre, problema clădirilor nu mai poate fi prezentată ca o temă tehnică de eficiență. Este una dintre cele mai costisitoare componente ale tranziției energetice europene.
Raportul include și una dintre cele mai directe formule economice din tot documentul: fiecare euro investit în eficiență energetică în locuințe se poate traduce în 12 euro economisiți la costurile cu energia pe durata de viață a investiției. În același document, Comisia spune că eficiența energetică poate livra până la 40% din reducerile de CO₂ necesare Uniunii până în 2030 și poate susține 1,6 milioane de locuri de muncă.
Finanțarea europeană a crescut de aproape șapte ori
Comisia arată și cât este dispusă Uniunea să mobilizeze prin instrumentele sale bugetare. Finanțarea europeană disponibilă pentru eficiență energetică a crescut de la 21 de miliarde de euro în perioada 2014–2020 la 144,7 miliarde de euro în 2021–2027, adică de 6,8 ori. În interiorul acestui buget, 79,4 miliarde de euro sunt direcționate către eficiența energetică în clădiri. Tot raportul arată că 73,8% din finanțarea europeană pentru eficiență energetică din actualul cadru vine din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Diferența dintre aceste cifre și necesarul anual estimat spune aproape totul despre mărimea decalajului. Uniunea poate mobiliza zeci de miliarde de euro prin bugete și instrumente comune, dar problema clădirilor cere investiții anuale mult mai mari. Raportul spune explicit că obiectivele nu pot fi atinse doar prin reglementare și bani publici și că va fi nevoie de capital privat, garanții și formule de finanțare mixtă pentru a reduce riscul investițiilor și a accelera renovarea la scară.
Contextul local: cum arată tabloul în România
Pentru România, cifrele europene se suprapun peste o piață a locuirii deja tensionată. Datele Eurostat arată că România a avut în 2024 cea mai mare rată de supraaglomerare din Uniunea Europeană, de 41%, față de 17% la nivelul UE. Tot Eurostat arată că 94% dintre locuitorii României trăiau în 2024 într-o locuință ocupată de proprietar, cel mai ridicat nivel din UE. Asta înseamnă că presiunea renovării cade, în mare măsură, direct pe gospodărie. (European Commission)
Problema are și o componentă socială puternică. Evaluarea de țară a Comisiei Europene pentru România arată că 15,2% din populație nu își putea menține locuința suficient de caldă în 2022, peste media UE de 9,3%. Documentul notează și că indicatorii de sărăcie energetică s-au deteriorat semnificativ și au rămas peste media europeană.
Pe partea de intervenție publică, Comisia nota în analiza de țară pentru România din 2023 că PNRR-ul prevede renovarea a 2,4 milioane mp de clădiri publice și 4,4 milioane mp de clădiri rezidențiale, iar politica de coeziune a rezervat finanțare pentru încă 1,6 milioane mp de renovări în ambele sectoare. În același pasaj, Comisia spune că accesul slab la finanțare și lipsa informațiilor despre renovările energetice și instalațiile din surse regenerabile continuă să frâneze investițiile suplimentare.
Pentru România, miza acestor cifre este directă. Problema descrisă la nivel european nu se suprapune peste o piață confortabilă, ci peste locuințe aglomerate, peste gospodării sensibile la costul încălzirii și peste un fond construit care are nevoie de modernizare la scară mare. În acest cadru, eficiența energetică nu mai este doar o cerință tehnică sau un criteriu de piață pentru proiectele noi. Devine un factor care influențează cheltuiala lunară, confortul și, tot mai mult, valoarea locuinței.
