Reforma sistemului de împrumuturi pentru studenți din Statele Unite a declanșat o dezbatere aprinsă. Conform noilor reguli propuse prin pachetul legislativ „One Big Beautiful Bill”, arhitectura nu va mai fi considerată o disciplină cu atestat de diplomă profesională începând cu 1 iulie 2026. Mai simplu sus: Arhitectura profesională – out în SUA. Decizia lovește direct în viitorii arhitecți, care vor avea acces la împrumuturi mult mai mici decât alte categorii de studenți.
Împrumuturi reduse pentru viitorii arhitecți
În noul sistem RAP (Repayment Assistance Plan), toate formele de finanțare pentru studenți vor fi comasate într-un singur program. Diferența majoră constă în faptul că suma pe care un student o poate împrumuta va depinde de eticheta acordată domeniului de studiu. Care sunt repercusiunile programului departamental „Arhitectura profesională – out în SUA” vedem în cele ce urmează.
Un student de arhitectură, portivit noilor prevederi, va putea împrumuta anual maximum 20.500 de dolari, în condițiile în care domeniul este considerat „neprofesional”. În schimb, un student dintr-un program recunoscut ca profesional poate accesa până la 50.000 de dolari anual, potrivit jurnaliștilor de la Dezeen.

Reacții dure din partea AIA
American Institute of Architects (AIA) critică decizia, susținând că subminează statutul unei profesii care necesită ani întregi de studiu, examene complexe și un proces riguros de licențiere.
„Titlul de arhitect se câștigă greu. A-l exclude din categoria profesiilor este o nedreptate care ignoră standardele și responsabilitățile acestei cariere”, transmit reprezentanții AIA. Specialistii susțin că reducerea finanțării va limita accesul tinerilor la educație și va afecta leadershipul american în domeniul arhitecturii.
Arhitectura profesională – out în SUA. Impactul asupra viitoarelor generații
Conform AIA, scăderea plafonului de împrumut va obliga mulți tineri să renunțe la studiile de arhitectură, o specializare care tinde să devină deja costisitoare. Organizația anunță că va continua presiunea asupra factorilor politici pentru a schimba clasificarea domeniului.

Interesul lui Trump pentru arhitectură
Decizia vine într-un context mai larg. Președintele Donald Trump, aflat în al doilea mandat, a adoptat o poziție fermă în favoarea arhitecturii clasice. În prima zi de mandat a semnat un ordin executiv ce promovează acest stil în clădirile federale.
Recent, administrația sa a demolat aripa estică a Casei Albe pentru a construi o sală de bal și a propus ridicarea unui arc de triumf cu ocazia aniversării a 250 de ani ai Statelor Unite în 2026.


