Explozia din Rahova a redeschis o rană pe care o tot acoperim cu tăcere: fragilitatea sistemului de protecție a locuințelor din România. În câteva secunde, zeci de familii au pierdut tot ce aveau. Iar după șocul inițial, întrebarea care planează este aceeași de fiecare dată: cine plătește factura?
Răspunsul e previzibil și dureros. Doar 23% dintre locuințele din România sunt acoperite de o poliță obligatorie PAD, iar doar 17% au și o asigurare facultativă care ar despăgubi riscuri precum explozia, incendiul sau avariile tehnice. Cu alte cuvinte, peste trei sferturi dintre români sunt complet descoperiți în fața unor evenimente care pot distruge o viață în câteva clipe.
De ce nu se vorbește despre asigurarea locuinței
De doi ani, Casa Magazin încearcă să demareze campanii de educare publică privind asigurările obligatorii și facultative pentru locuințe. Am contactat companii de asigurări, autorități de reglementare și instituții care ar trebui să fie direct interesate de informarea populației: ASF, PAID, UNSAR, Ministerul Dezvoltării, chiar și autorități locale.
Rezultatul a fost constant: niciun răspuns concret, niciun parteneriat, niciun interes.
Această carență spune mai mult decât orice statistică. Ea descrie un sistem care nu comunică, nu educă și nu își asumă rolul social într-o piață unde riscul e cert, dar informarea e opțională.
1. Asigurările obligatorii nu aduc profit
Companiile private privesc polițele PAD ca pe o obligație administrativă, nu ca pe un produs de piață.
- Primele sunt mici (între 50 și 130 de lei pe an), iar comisioanele de distribuție sunt reduse.
- Sunt produse ieftine Campaniile de comunicare pentru produse ieftine nu justifică investiții în marketing.
- În schimb, eforturile se concentrează pe RCA, CASCO, sănătate sau viață — segmente cu marje mari și public educat.
Astfel, deși fiecare companie de asigurări are în portofoliu produse pentru locuințe, niciuna nu investește constant în educarea publicului. Deși obligatorie, Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAD) rămâne o formalitate birocratică — un act pe care oamenii îl fac doar dacă sunt presați de primărie sau de bancă, nu din convingere și nici măcar de frica amenzilor pentru lipsa PAD care sunt între 100-500 lei.
2. Instituțiile statului nu comunică între ele
Deși Legea 260/2008 prevede clar caracterul obligatoriu al asigurării locuințelor, nu există o strategie națională de comunicare.
- ASF reglementează piața, PAID gestionează sistemul, primăriile ar trebui să verifice aplicarea legii. Dar între aceste instituții nu există o colaborare reală.
- Campaniile publice sunt sporadice, tehnice și lipsite de impact vizual.
- Comunicarea se face în limbaj de reglementare, nu în limbaj de consumator.
- Niciun minister nu tratează subiectul ca pe o componentă de educație civică și financiară, deși ar trebui să fie.
În alte țări europene, asigurarea locuinței e promovată prin programe integrate – spoturi TV, campanii outdoor, parteneriate media, aplicații interactive. În România, mesajul rămâne blocat între departamente și comunicate de presă.
3. Mass-media generalistă ignoră subiectul
Posturile TV și presa comercială nu consideră tema „asigurărilor” atractivă.
Nu există rating, nu există clickuri, nu există emoție vizuală până nu se întâmplă o tragedie.
De aceea, discuțiile despre protecția locuințelor apar doar după evenimente – cutremure, inundații, explozii – și dispar imediat după ce publicul își mută atenția.
Emisiuni de nișă, precum Casa Magazin, sunt printre puținele care încearcă să transforme acest subiect într-un discurs constant despre responsabilitate, locuință și siguranță. Dar fără susținerea instituțiilor și a industriei, efortul rămâne izolat, aproape militant.
4. Lipsa de încredere și de educație financiară
Mulți români încă percep asigurarea ca pe o pierdere de bani. „Nu mi se va întâmpla mie”, „oricum statul o să plătească”, „nu am încredere în firmele de asigurări” – sunt fraze care exprimă mentalități adânc înrădăcinate.
În lipsa unei culturi a prevenției, reacția rămâne una pasivă: oamenii se asigură după ce văd ce s-a întâmplat vecinului, nu înainte.
Rahova – o oglindă amară
Tragedia din Rahova nu este doar o poveste despre o explozie, ci despre un sistem întreg care nu a reușit să-și protejeze cetățenii.
În blocurile afectate, o parte dintre locuințe aveau polițe facultative și vor fi despăgubite. Majoritatea nu. Pentru restul, pierderile se vor traduce în ani de datorii, reconstrucții improvizate și dependență de ajutorul statului.
Este o lecție dură despre ceea ce se întâmplă când educația preventivă lipsește, iar responsabilitatea este externalizată.
Ce ar trebui să urmeze
Într-o țară în care 96% dintre români trăiesc în locuințe proprii, asigurarea ar trebui să fie tratată ca o politică publică de siguranță, nu ca o opțiune birocratică.
E nevoie de:
- o campanie națională coordonată de ASF, PAID și Ministerul Dezvoltării, cu sprijinul televiziunilor și al platformelor media de profil;
- includerea educației despre riscuri și asigurări în programele școlare;
- stimulente fiscale sau administrative pentru proprietarii care se asigură corect;
- transparență totală în modul de plată a despăgubirilor.
Casa Magazin va continua să susțină acest subiect. Pentru că între o tragedie și o lecție învățată e nevoie de o singură decizie: să vorbim deschis despre prevenție.
