Construirea unui foișor în curte nu mai reprezintă de mult un moft, ci o investiție practică pentru confort și valoare imobiliară. În 2026, costurile diferă semnificativ față de anul precedent, în funcție de dimensiune, materiale și complexitate. În România, un foișor simplu, din lemn, de aproximativ 12–15 mp, pornește de la 4.500–6.500 euro, dacă este realizat complet de o echipă. Variantele premium pot depăși ușor 15.000 euro, mai ales dacă includ utilități, închideri sau finisaje speciale. Dacă alegi să îți construiești de unul singur foișorul, costurile scad semnificativ, dar nu atât de mult pe cât s-ar crede. În 2026, un foișor realizat în regim DIY ajunge, în medie, la sume între 2.500 și 7.000 euro pentru o structură standard de 10–15 mp. Diferența majoră față de varianta cu echipă profesionistă este eliminarea manoperei, care reprezintă adesea 30–40% din bugetul total.
Costuri în funcție de dimensiune și complexitate pentru un foișor realizat de profesioniști
Un foișor mic, deschis, fără fundație serioasă, poate costa între 3.000 și 5.000 euro, dar durata de viață este limitată. Modelele medii, cele mai căutate, ajung la 7.000–10.000 euro, incluzând structură solidă și acoperiș rezistent. Foișoarele mari, cu pereți închiși, geamuri sau instalații electrice, pot ajunge la 12.000–18.000 euro. Diferența majoră o face manopera și nivelul de personalizare. Comparativ cu anul 2025, costurile de realizare a unui foișor sunt sensibil mai mari în 2026. Astfel, în 2025, prețurile erau cu aproximativ 10–15% mai mici. Un foișor mediu costa în jur de 6.000–8.500 euro. Creșterea din 2026 este legată de scumpirea materialelor de construcții, în special lemnul și metalul, dar și de costurile mai mari cu forța de muncă. Transportul și energia au contribuit și ele la creșteri, influențând direct prețul final.
Costul real al materialelor pentru un foișor DIY
Când vine vorba despre o construcție de la zero a unui foișor realizat în variantă DIY, trebuie să ții cont de faptul că cea mai mare cheltuială este reprezentată de costul materialelor. Pentru un foișor clasic din lemn tratat, bugetul pornește de la aproximativ 1.500–3.000 euro doar pentru structură. Dacă alegi lemn premium, precum larice sau stejar, costul poate urca la 4.000–6.000 euro. La nivel internațional, estimările arată că doar materialele pentru un foișor din lemn ajung frecvent la cotele de valoare specificate mai sus, în funcție de esență și calitate. Un calcul realist pentru un foișor de 12 mp construit de unul singur arată astfel: 1.500–3.000 euro pentru structură, 300–800 euro pentru fundație simplă, 800–1.500 euro pentru acoperiș și aproximativ 400–1.000 euro pentru podea și finisaje. În total, costurile DIY se încadrează între 3.000 și 6.000 euro, fără dotări suplimentare.


De ce s-au scumpit foișoarele și care sunt cele mai utilizate materiale
Creșterile de preț vin din mai multe direcții. Lemnul tratat a devenit mai scump din cauza cererii ridicate la nivel european. Materialele metalice au fluctuații constante. În plus, costurile cu manopera au crescut din cauza lipsei de meseriași. La toate acestea se adaugă scumpirea energiei, care afectează producția și transportul materialelor. Alegerea materialului influențează direct costul și durabilitatea foișorului. Lemnul rămâne cea mai populară opțiune, dar există alternative tot mai interesante. Structura poate fi din lemn, metal sau chiar beton, în funcție de buget și stilul dorit. Să le luăm pe rând.
Varianta clasică, din lemn, cea mai puțin costisitoare
Lemnul este preferat pentru aspectul natural și integrarea ușoară în grădină. Esențele frecvente sunt molidul, bradul și pinul pentru variantele accesibile. Pentru durabilitate ridicată, se folosesc stejarul sau laricele. Prețul pentru lemn tratat pornește de la 250–400 euro/mc și poate ajunge la peste 1.000 euro/mc pentru esențe premium.


Foișoarele din metal sau cărămidă – mai scumpe, dar cu avantajul rezistenței în timp și al întreținerii reduse
Structurile metalice sunt mai scumpe inițial, dar au avantajul că rezistă mai bine în timp. O structură din oțel galvanizat sau fier forjat, spre exemplu, poate crește costul total cu 20–30%. Avantajul este întreținerea minimă și rezistența la intemperii. Este o soluție tot mai căutată în 2026 pentru design modern. Ajungem, în cele din urmă, la tipul de foișor realizat din beton și zidărie. Acesta este, de departe, cel mai costisitor din punct de vedere al investiției. Pe de altă parte, foișoarele construite pe structură de beton sau cărămidă sunt și cele mai durabile, dar și cele mai scumpe. Costul de bază pornește de la 10.000 euro și poate depăși 20.000 euro. Acestea sunt considerate construcții permanente și necesită autorizații mai complexe.
Acoperișul și fundația – costuri ascunse
Tipul de acoperiș influențează semnificativ bugetul. Tabla cutată este cea mai ieftină opțiune, începând de la 15–25 euro/mp. Țigla metalică sau ceramică poate ajunge la 40–80 euro/mp. Pentru un aspect premium, șindrila bituminoasă sau lemnul pot dubla costurile, dar oferă estetică superioară. Mulți ignoră fundația, dar aceasta poate reprezenta 15–25% din costul total. O fundație simplă din beton costă între 50 și 100 euro/mp. Pentru terenuri dificile sau foișoare mari, costurile cresc considerabil. O fundație bine realizată prelungește durata de viață a construcției. În cazul realizării unui foișor, atunci când vorbim de DIY, apar și consturi ascunse. Iar acestea sereflectă în transportul materialelor, finisajele, lacurile și tratamentele, care pot adăuga 10–20% la buget. De asemenea, întreținerea anuală a lemnului implică costuri suplimentare, mai ales dacă nu este tratat corect de la început.


Foișor DIY vs echipă profesionistă din perspectiva manoperei
Construirea în regie proprie poate reduce costurile cu 30–40%. Totuși, riscurile sunt mari dacă nu ai experiență. Un foișor construit greșit poate necesita reparații costisitoare. Echipele profesioniste oferă garanție și execuție corectă, ceea ce justifică investiția. Dacă vrei un foișor modern, costurile cresc rapid. Instalațiile electrice adaugă 500–1.500 euro. Un grătar sau cuptor integrat poate costa între 1.000 și 3.000 euro. Închiderea cu geamuri sau panouri poate dubla costul inițial, dar permite utilizarea pe tot parcursul anului. În multe cazuri, este nevoie de autorizație de construire. Costurile pentru proiectare și avize pot ajunge la 500–1.500 euro. Ignorarea acestor aspecte poate duce la amenzi sau probleme legale ulterioare.
Cele mai durabile materiale și cele mai ieftine soluții
Pentru durabilitate maximă, combinația ideală este structură metalică suplinită de un acoperiș de calitate și o fundație solidă. Lemnul premium tratat corespunzător poate rezista peste 20 de ani. Metalul galvanizat poate depăși 30 de ani fără probleme majore. Pentru bugete reduse, lemnul de rășinoase este cea mai accesibilă opțiune. Acoperișul din tablă și lipsa fundației complexe reduc costurile. Un foișor economic poate fi realizat cu 3.000–4.000 euro, dar cu compromisuri la durabilitate.


Cât costă construcția unui foișor. Tendințe în 2026
Foișoarele devin spații multifuncționale. Se pune accent pe integrarea în designul casei, eficiență și durabilitate. Materialele moderne și soluțiile hibride sunt din ce în ce mai populare. Clienții caută construcții care pot fi folosite tot anul. În 2026, costul unui foișor variază între 4.500 și peste 15.000 euro, în funcție de alegeri. Creșterea prețurilor față de 2025 este clară, dar justificată de contextul economic. Alegerea materialelor și a echipei potrivite face diferența între o investiție durabilă și una problematică.


