Cum se construiește corect protecția pentru ferestre și uși din lemn

Specialiștii Sikkens Wood Coatings au prezentat profesioniștilor din industrie etapele finisării profesionale și condițiile necesare obținerii garanției

Producători de ferestre și uși din lemn, arhitecți și specialiști în amenajări exterioare au participat, pe 17 septembrie, la un masterclass susținut de specialiștii Sikkens Wood Coatings by AkzoNobel. Evenimentul a fost gazduit de Aquatec Evolution și Lomilux în facilitățile Aquatec Evolution.
Evenimentul a combinat informația tehnică, demonstrațiile de aplicare și analiza problemelor întâlnite în producția de tâmplărie. Participanții au parcurs etapele unui sistem profesional de finisare, de la evaluarea suportului și alegerea produselor până la controlul aplicării și îndeplinirea condițiilor necesare obținerii garanției.

Sistemul începe cu evaluarea lemnului

Durabilitatea unei ferestre sau a unei uși nu este determinată de un singur produs. Rezultatul depinde de compatibilitatea întregului sistem, de pregătirea lemnului și de controlul fiecărei etape de aplicare.


Esența, umiditatea suportului, geometria piesei, modul de prelucrare a muchiilor, cantitatea de produs și condițiile de uscare influențează comportamentul tâmplăriei după montaj.


Ferestrele și ușile sunt elemente stabile dimensional. Pelicula trebuie să limiteze pătrunderea apei și variațiile provocate de umiditate, păstrând toleranțele necesare deschiderii, închiderii și etanșării corecte.


Rășinoasele, foioasele, lemnul modificat și speciile bogate în rășini sau substanțe extractive reacționează diferit. Un sistem utilizat pentru molid nu poate fi transferat automat pe stejar, larice, meranti sau Accoya. Alegerea trebuie făcută în funcție de suport, destinația produsului și nivelul de expunere la intemperii.

Finisaj translucid sau opac

Participanții au analizat cele două categorii principale de finisaje Sikkens Wood Coatings.


Sistemele CETOL® oferă un rezultat translucid și păstrează vizibile fibra și particularitățile naturale ale lemnului. Sistemele RUBBOL® realizează un finisaj opac, pigmentat și uniform.

Alegerea dintre cele două soluții are consecințe estetice și tehnice. Pigmenții contribuie la protecția împotriva radiației ultraviolete, iar rezistența în timp este influențată de nuanță, esență, orientarea fațadei și gradul de expunere la soare și precipitații.


Specialiștii au recomandat realizarea mostrelor pe lemnul care va fi folosit efectiv în producție. Aceeași culoare poate arăta diferit în funcție de esență, absorbție, grund și grosimea straturilor aplicate.

Etapele unui sistem profesional de protecție

Un ciclu profesional pentru tâmplărie poate include impregnare, grund, etanșarea zonelor vulnerabile, strat intermediar și finisaj. Numărul etapelor și produsele folosite sunt stabilite în funcție de suport și de tipul aplicației.


Impregnarea este utilizată atunci când configurația tehnică o solicită și contribuie la protejarea suportului. Produsele cu funcție biocidă trebuie aplicate exclusiv în condițiile prevăzute de documentația și autorizarea lor.


Grundul creează legătura dintre lemn și straturile următoare, reglează absorbția și contribuie la uniformizarea suprafeței. Sistemele translucide și cele opace folosesc produse diferite, adaptate rezultatului urmărit.


O atenție specială trebuie acordată lemnului de capăt, muchiilor, îmbinărilor, rosturilor în V și zonelor prelucrate. Numeroase degradări încep în aceste puncte, unde apa poate pătrunde mai ușor sub peliculă. Etanșarea incorectă poate conduce la fisurare, pierderea aderenței, exfoliere și modificări dimensionale ale lemnului.


Stratul intermediar contribuie la formarea grosimii necesare și la uniformizarea suprafeței.
După uscarea și șlefuirea corespunzătoare este aplicat finisajul, care oferă culoarea, gradul de luciu și protecția finală.


Produsele pot fi aplicate prin imersie, flow coating, sisteme Vacumat, mașini automate sau pulverizare. Metoda trebuie aleasă în funcție de produs, geometria piesei și organizarea liniei de fabricație. Aplicarea cu pensula este folosită în special pentru retușuri, mentenanță sau renovare.

Aplicarea trebuie controlată și măsurată

Una dintre temele practice ale masterclassului a fost controlul cantității de produs. O peliculă prea subțire poate reduce capacitatea de protecție, în timp ce un strat excesiv poate afecta uscarea, aspectul și stabilitatea procesului.


Producătorii trebuie să verifice grosimea peliculei umede și rezultatul obținut după uscare.
Valorile sunt stabilite prin fișa tehnică a fiecărui sistem și nu pot fi generalizate pentru toate produsele sau tipurile de tâmplărie.


Temperatura, umiditatea din spațiul de lucru, ventilația și timpul dintre aplicări trebuie, de asemenea, controlate. Manipularea sau stivuirea prematură poate produce lipirea elementelor, urme de presiune și defecte care devin vizibile după livrare.

Standardizarea acestor parametri permite menținerea aceleiași culori, a aceluiași grad de luciu și a unei grosimi constante a peliculei de la un lot la altul.

Cum se poate obține garanția Sikkens

Specialiștii AkzoNobel au explicat că garanția este asociată unui sistem complet, aplicat și verificat conform condițiilor tehnice. Achiziționarea unui singur produs Sikkens nu conduce automat la acordarea garanției.


Procedura începe cu analiza producției. Sunt evaluate esența lemnului, construcția elementului, echipamentele de aplicare, procesul de lucru și condițiile de uscare. Pe baza acestor informații este stabilită schema de produse potrivită.


Pentru calificare pot fi necesare evaluarea liniei de finisare, instruirea personalului, realizarea unor mostre în condițiile reale de producție și verificarea modului în care este pregătit suportul. Sunt controlate umiditatea lemnului, etanșarea muchiilor și a îmbinărilor, grosimea straturilor, temperatura, umiditatea ambientală și timpii de uscare.


Producătorul trebuie să păstreze evidența produselor și a loturilor utilizate, să remedieze eventualele abateri și să obțină validarea procesului din partea specialiștilor tehnici autorizați.


Sikkens comunică, pentru anumite sisteme eligibile Wood Extralife, perioade de garanție de până la 12 ani pentru finisajele opace și de până la 7 ani pentru cele translucide. Perioada exactă depinde de sistemul aprobat, tipul de lemn, culoare, construcția tâmplăriei, procesul de fabricație și respectarea programului de întreținere.


Modificarea produselor, reducerea cantității aplicate sau nerespectarea timpilor de uscare poate afecta eligibilitatea pentru garanție. Producătorul trebuie să demonstreze că sistemul aprobat este aplicat constant, în aceleași condiții în care a fost evaluat.

Întreținerea începe înainte de apariția degradărilor

Garanția presupune și informarea beneficiarului despre curățarea, inspectarea și întreținerea tâmplăriei. Pelicula trebuie verificată periodic, în special pe suprafețele expuse intens la soare, ploaie și variații de temperatură.


Întreținerea realizată înainte ca pelicula să se fisureze sau să se desprindă poate prelungi durata de utilizare a finisajului. Dacă apa ajunge în suport, intervenția devine mai dificilă și poate necesita îndepărtarea completă a straturilor și refacerea sistemului.


Pentru producători, aplicarea unui sistem validat înseamnă un control mai bun al consumului, reducerea rebuturilor și a reclamațiilor și obținerea unor rezultate reproductibile. Garanția confirmă funcționarea sistemului numai atunci când procesul este documentat și respectat constant

Un nou context pentru distribuția Sikkens în România

Aquatec Evolution și Lomilux sunt distribuitori Sikkens Wood Coatings în România. Prin intermediul celor două companii, producătorii vor avea acces la produsele AkzoNobel, recomandări pentru alegerea sistemelor și suport tehnic pentru aplicațiile care urmează să fie evaluate în vederea obținerii garanției. Cele doua companii activează de peste două decenii în domeniul finisajelor profesionale și dispun de :laborator, servicii de colorimetrie, showroom și infrastructură logistică ,au experiență în industria finisării lemnului, oferind produse, asistență tehnică și distribuție la nivel național.


Noua structură de distribuție facilitează accesul producătorilor de tâmplărie și uși la sistemele Sikkens și la expertiza necesară introducerii acestora în producție. Miza este configurarea unor procese controlate, cu rezultate reproductibile, reducerea defectelor și posibilitatea acordării unei garanții documentate pentru produsul final.