Între 28 și 31 mai, Casa Magazine participă la festivalul Art Design Days din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate designului și arhitecturii din România. Piața Unirii și Muzeul de Artă găzduiesc expoziții, instalații, dezbateri și masterclass-uri susținute de specialiști din țară și din Europa. Casa Magazine aduce în cadrul festivalului instalații prezentate la Milano Design Week și proiecte dedicate patrimoniului construit și sustenabilității. Inițiativa Casa Magazin este susținută de Giles Portman (Ambasador al Marii Britanii în România) și de soția sa, Lucie Portman.
Dezbateri despre patrimoniu și arhitectură
Tema principală a ediției din acest an este salvarea clădirilor istorice și integrarea lor în viața modernă. Specialiști în arhitectură, urbanism și reconversie urbană discută soluții concrete pentru recuperarea patrimoniului din România. Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman a subliniat importanța păstrării legăturii cu trecutul prin arhitectură și adaptarea clădirilor vechi la nevoile actuale. Consecventă aceleiași idei, soția sa, Lucie Portman, a atras atenția asupra stării precare a multor clădiri istorice din București și despre nevoia urgentă de restaurare a lor.


Dialog european la Art Design Days
Festivalul reunește peste 200 de expozanți și aproximativ 500 de profesioniști invitați. Casa Magazine, partener media principal la evenimentului de la Cluj, propune o platformă de dialog despre viitorul orașelor, design responsabil și protejarea identității culturale. Evenimentul este susținut de Primăria Cluj-Napoca și de parteneri internaționali. Publicul poate participa gratuit la toate activitățile desfășurate în cadrul Art Design Days.

