Acoperirea cu beton a armăturii este reprezentată de distanța dintre suprafața barelor de oțel și fața exterioară a unui element din beton armat. Deși nu se vede după terminarea lucrării, acest strat influențează direct rezistența în timp a fundațiilor, stâlpilor, grinzilor și planșeelor. Rolul lui nu se limitează la înglobarea barelor în beton. Acoperirea protejează oțelul împotriva coroziunii, contribuie la transmiterea eforturilor dintre beton și armătură și asigură o parte din protecția necesară în caz de incendiu. Dacă este prea subțire, neuniformă sau realizată cu beton de calitate necorespunzătoare, structura poate începe să se degradeze mai devreme decât a fost prevăzut.
Ce înseamnă grosimea stratului de acoperire
Într-un element din beton armat, barele de oțel sunt așezate în interiorul cofrajului și acoperite cu beton. Distanța măsurată de la suprafața celei mai apropiate armături până la suprafața betonului reprezintă acoperirea. Se iau în calcul inclusiv etrierii și armăturile transversale, nu doar barele longitudinale principale. În proiect este indicată acoperirea nominală, notată de regulă cu cnom. Aceasta include acoperirea minimă necesară și o rezervă pentru abaterile care pot apărea în timpul execuției. Prin urmare, valoarea trecută în planșe nu trebuie confundată cu o distanță aleasă aleatoriu pe șantier.
De ce trebuie protejată armătura
Oțelul înglobat în beton beneficiază de protecția mediului alcalin din interiorul acestuia. În condiții normale, această alcalinitate favorizează formarea unui strat pasiv la suprafața barelor, care încetinește coroziunea. În timp însă, dioxidul de carbon din aer poate pătrunde în beton și poate reduce alcalinitatea printr-un proces numit carbonatare. În medii cu săruri, clorurile pot ajunge la armătură și pot declanșa coroziunea chiar dacă betonul pare intact la exterior. Un strat de acoperire suficient, realizat din beton compact și bine tratat, întârzie pătrunderea acestor substanțe. Dacă protecția este insuficientă, barele pot rugini, își pot pierde din secțiune, iar capacitatea lor de a prelua eforturile se poate reduce.
Ce se întâmplă când acoperirea armăturii este prea mică
Atunci când armătura este amplasată prea aproape de suprafața betonului, umezeala, oxigenul și agenții agresivi pot ajunge mai repede la oțel. Coroziunea produce oxizi care ocupă un volum mai mare decât metalul inițial. Presiunea exercitată asupra betonului din jur poate provoca fisuri paralele cu barele, desprinderi și exfolieri. În unele cazuri, armătura ajunge să fie vizibilă, iar degradarea se accelerează deoarece oțelul nu mai este protejat. Problema nu este doar una de aspect. Reducerea secțiunii barelor și desprinderea betonului pot afecta comportarea elementului structural. Reparațiile presupun îndepărtarea betonului degradat, curățarea și evaluarea armăturii, refacerea protecției și aplicarea unui sistem de reparare compatibil.
Cum se stabilește grosimea necesară
Nu există o singură valoare potrivită pentru toate elementele unei case. Acoperirea se stabilește prin proiect, în funcție de tipul structurii, diametrul și poziția barelor, condițiile de mediu și cerințele de rezistență la foc. O fundație aflată în contact cu solul, un stâlp interior și o placă expusă direct la ploaie nu au automat aceleași cerințe. Contează și calitatea betonului, modul de punere în operă și durata de viață proiectată. Proiectantul trebuie să țină cont de cerințele aplicabile și de condițiile concrete ale fiecărui element, nu să folosească valori preluate din alte construcții.
Rolul distanțierilor în poziționarea armăturii
Pentru ca barele să nu ajungă prea aproape de cofraj în timpul turnării, se folosesc distanțieri speciali. Aceștia mențin armătura la cota prevăzută în proiect și asigură grosimea necesară a stratului de beton. Tipul lor se alege în funcție de poziția elementului, greutatea armăturii și condițiile de turnare. Distanțierii trebuie amplasați suficient de des pentru a împiedica deplasarea barelor atunci când muncitorii circulă pe armătură sau când betonul este descărcat și compactat. Cărămizile, bucățile de lemn sau alte improvizații nu reprezintă soluții potrivite, deoarece pot absorbi apă, se pot deforma ori pot crea zone vulnerabile în interiorul elementului. Înainte de turnare, poziția armăturii și stabilitatea distanțierilor trebuie verificate.
Turnarea și compactarea influențează protecția
Chiar dacă armătura este poziționată corect, acoperirea nu își îndeplinește rolul dacă betonul este turnat și compactat necorespunzător. Golurile de aer, segregarea și zonele în care agregatele nu sunt bine înconjurate de pastă de ciment pot crea căi prin care apa și substanțele agresive pătrund mai ușor. Vibratorul trebuie utilizat astfel încât betonul să umple spațiile dintre bare și cofraj, fără deplasarea armăturii. O vibrare insuficientă lasă goluri, iar una necorespunzătoare poate favoriza segregarea. După turnare, betonul trebuie protejat și tratat în condițiile stabilite pentru a permite întărirea corespunzătoare și limitarea fisurării timpurii. Acoperirea corectă înseamnă atât grosimea prevăzută, cât și un beton compact și bine pus în operă.
Cum verifici lucrarea înainte de turnare
Controlul trebuie făcut cât timp armătura este încă vizibilă. Se verifică distanța față de cofraj, tipul și poziția distanțierilor, stabilitatea barelor, respectarea planurilor și existența spațiului necesar pentru pătrunderea betonului. Este important să fie controlate și zonele aglomerate, cum sunt nodurile dintre stâlpi și grinzi, unde barele și etrierii se pot apropia prea mult de cofraj. După decofrare, se urmăresc eventualele porțiuni cu armătură expusă, goluri, fisuri sau zone în care betonul s-a desprins. Pentru elementele existente, grosimea acoperirii poate fi investigată cu aparate speciale de detectare a armăturii. Dacă apar abateri importante sau semne de coroziune, evaluarea și soluția de remediere trebuie stabilite de un specialist în structuri.