Din 29 mai 2026, toate clădirile noi pentru care se depune cererea de autorizație trebuie proiectate astfel încât să poată integra eficient tehnologii solare. Pentru clădirile noi publice și nerezidențiale cu suprafață utilă de peste 250 mp, Directiva (UE) 2024/1275 merge mai departe și cere instalarea unor sisteme solare adecvate până la 31 decembrie 2026, acolo unde soluția este fezabilă tehnic, economic și funcțional.
Clădirile noi nu mai pot fi proiectate ca și cum energia solară ar fi un accesoriu
Din 29 mai 2026, orice clădire nouă pentru care se depune cererea de autorizație va trebui proiectată astfel încât să optimizeze potențialul de producere a energiei solare în funcție de iradierea amplasamentului și să permită montarea ulterioară a tehnologiilor solare fără intervenții structurale costisitoare. Pentru clădirile noi publice și nerezidențiale de peste 250 mp, presiunea este mai rapidă: statele membre trebuie să asigure instalarea unor sisteme solare adecvate până la 31 decembrie 2026, dacă soluția este fezabilă tehnic, economic și funcțional. (
Pentru investitori, dezvoltatori și proiectanți, efectul nu începe în momentul achiziției de panouri solare, ci în etapa de concept. Costul se mută mai devreme, în arhitectură, structură, instalații și documentația de autorizare. Un acoperiș ocupat integral de echipamente, o structură necalculată pentru sarcini suplimentare sau lipsa traseelor electrice și a spațiilor tehnice pot transforma un proiect aparent ieftin într-unul mai scump exact când intră în avizare sau când trebuie adaptat ulterior. Banii nu se pierd neapărat în tehnologia solară, ci în proiectele care nu lasă loc pentru ea.
Unde apar costuri din prima zi
Noua obligație atinge direct costul de proiectare. Arhitectul nu mai poate trata acoperișul ca pe o suprafață reziduală, iar inginerul de structură nu mai poate lăsa analiza încărcărilor pentru o etapă viitoare. Cerința europeană cere ca toate clădirile noi să fie concepute pentru a valorifica potențialul solar al amplasamentului, ceea ce înseamnă evaluarea orientării, a umbririi, a raportului dintre suprafața utilă și suprafața disponibilă pe acoperiș, a conflictelor cu HVAC, luminatoare, atice, trape și alte echipamente tehnice.
Aici intră și partea mai puțin vizibilă pentru beneficiar: trasee electrice, tablou, rezervă în instalație, spațiu pentru invertor, acces pentru mentenanță, eventual compatibilitate cu stocarea sau cu alte sisteme tehnice ale clădirii. Când aceste lucruri sunt prevăzute din faza de proiect, costul rămâne relativ ordonat. Când sunt introduse târziu, apar reproiectări, recalculări și compromisuri.
Acoperișul devine o componentă energetică, nu doar una arhitecturală
Pentru multe proiecte din România, în special în segmentul comercial mic și mediu, acoperișul a fost până acum locul unde se rezolvau utilitar instalațiile, iar energia venea la urmă. Din 2026, această ordine devine costisitoare. Directiva cere statelor membre să ia în calcul inclusiv integritatea structurală, acoperișurile verzi și izolarea podului sau a acoperișului atunci când stabilesc criteriile de implementare și excepțiile. Asta arată limpede că solarul nu va fi tratat separat de restul clădirii.
În practică, eficiență panouri fotovoltaice nu mai depinde doar de produsul ales, ci de felul în care clădirea este desenată. O clădire prost orientată, umbrită sau aglomerată tehnic poate respecta formal cerința, dar poate produce puțină energie și poate irosi bani. O clădire proiectată coerent poate integra mai ușor panouri solare, pompe de căldură aer-apă și automatizări, cu efect direct asupra consumului și a costului de exploatare. Aici începe diferența dintre conformare minimă și proiect solid.
Costul pregătirii este, de regulă, mai mic decât costul adaptării
Logica economică a directivei este simplă: este mai ieftin să lași loc pentru energia solară când clădirea este pe planșetă decât să o forțezi după recepție. Chiar considerentul directivei spune că toate clădirile noi ar trebui să fie „solar-ready” tocmai pentru a permite instalarea ulterioară fără intervenții structurale costisitoare.
Pentru investitor, asta schimbă randamentul investiției în două sensuri. Primul este negativ, pe termen scurt: crește exigența proiectării și poate crește factura de coordonare tehnică. Al doilea este favorabil pe termen mediu: o clădire pregătită corect pentru energie produsă local are șanse mai bune să țină sub control costurile de operare într-un moment în care preț energie 2026 rămâne o variabilă sensibilă pentru gospodării, retail, servicii și mici operatori industriali. Directiva împinge exact spre această mutare a costului din exploatare în proiectare.
Activele prost pregătite pot pierde din atractivitate
Pentru activele nerezidențiale, problema nu se reduce la factura lunară. Contează și bancabilitatea, atractivitatea pentru chiriași și valoarea de ieșire a activului. O clinică, un showroom, o pensiune sau un spațiu comercial care intră pe piață fără rezervă pentru producție proprie de energie riscă să fie perceput ca un produs mai rigid și mai scump de operat într-un cadru european care leagă tot mai strâns performanța energetică de valoarea imobiliară. EPBD cere deja certificate de performanță energetică mai standardizate și întărește treptat rolul performanței în evaluarea fondului construit.
În România, această logică se suprapune peste interesul tot mai mare pentru prosumator România 2026, pentru economisire energie acasă și pentru combinații între panouri solare, pompe de căldură aer-apă și sisteme de control. În zona rezidențială, argumentul este reducerea facturii și protecția față de volatilitatea energiei. În zona nerezidențială, argumentul este mai rece: cost total de operare, predictibilitate și competitivitate.
Impact legislativ și procedural
Directiva obligă statele membre să aducă în legislația națională dispozițiile relevante, inclusiv articolul privind energia solară în clădiri, până la 29 mai 2026. Textul european este clar asupra termenului de transpunere.
În dreptul românesc, baza de lucru există deja în Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, care reglementează cerințele minime de performanță energetică pentru clădiri noi și existente, certificarea energetică și cadrul metodologic, respectiv în Legea nr. 50/1991, care stabilește regula procedurală de bază: lucrările de construcții se execută pe baza autorizației de construire și cu respectarea reglementărilor de proiectare și execuție. Aici va trebui ancorată forma concretă în care cerința „solar-ready” va ajunge în documentația tehnică și, indirect sau direct, în filtrul autorizației.
Unde se va decide presiunea administrativă reală
Directiva spune ce trebuie atins, dar lasă statelor membre sarcina de a stabili criteriile practice de implementare și excepțiile, cu luarea în calcul a potențialului tehnic și economic, a caracteristicilor clădirilor, a integrității structurale, a acoperișurilor verzi și a izolației. Din acest punct începe adevărata miză administrativă: cum demonstrezi conformarea, cine validează fezabilitatea, ce documente se cer și în ce etapă.
La data de azi, sursele oficiale consultate confirmă termenul și obligațiile europene, precum și cadrul general al legilor românești relevante, dar nu indică încă, în forma ușor identificabilă public, un pachet final de transpunere care să detalieze exact cum va fi probată cerința în dosarul de autorizare. Aici pot apărea două scenarii. Unul matur, în care cerințele sunt integrate limpede în metodologia energetică și în documentația tehnică. Altul birocratic, în care textul european produce o nouă zonă de interpretare între proiectant, verificator, auditor energetic și autoritatea locală.
Contextul european: Ce este EPBD și ce cere Directiva (UE) 2024/1275
EPBD este Directiva privind performanța energetică a clădirilor. Forma recast, Directiva (UE) 2024/1275, a fost adoptată la 24 aprilie 2024 și publicată în Jurnalul Oficial al UE la 8 mai 2024. Ea urmărește un parc construit cu emisii zero până în 2050 și leagă mai strâns clădirile noi de standarde energetice ridicate, de integrarea surselor regenerabile și de o traiectorie mai dură de decarbonare.
În privința energiei solare, articolul 10 al directivei face două lucruri distincte. Primul: obligă statele membre să se asigure că toate clădirile noi sunt proiectate pentru a optimiza potențialul de generare solară al amplasamentului și pentru a permite instalarea ulterioară eficientă din punctul de vedere al costurilor. Al doilea: introduce un calendar de instalare efectivă a unor sisteme solare adecvate pentru anumite categorii, începând cu clădirile noi publice și nerezidențiale de peste 250 mp până la 31 decembrie 2026. Separarea acestor două niveluri este esențială și, în practică, va decide multe discuții din piață.
Ce nu spune directiva
Directiva nu spune că fără panouri nu se mai poate construi orice clădire nouă din 29 mai 2026. Pentru toate clădirile noi, obligația de bază este de proiectare pentru integrare solară. Obligația de instalare efectivă are propriul calendar și propriile condiții de fezabilitate. Iar pentru categoriile în care instalarea devine obligatorie, statele membre trebuie să stabilească și excepțiile naționale, în condiții transparente.
Sunt vizate nu doar marile companii, ci și proiectele locale care păreau prea mici pentru o astfel de presiune
Primii care vor simți efectul nu sunt neapărat dezvoltatorii mari, ci actorii care lucrează cu proiecte punctuale, bugete stricte și echipe mai compacte. O clinică privată nouă, un showroom auto sau de mobilă, o pensiune, un spațiu comercial independent, un birou de sine stătător, o hală mică de servicii sau logistică ușoară trec ușor de pragul de 250 mp și intră exact în categoria care combină termenul scurt cu obligația de instalare, condiționată de fezabilitate.
Aceste proiecte sunt frecvente în România și au o vulnerabilitate clară: fiecare metru pătrat de acoperiș contează, iar orice reproiectare lovește direct în buget. În multe cazuri, dezvoltatorul local nu are structura de consultanți a unui fond instituțional și nici marja de timp pentru două sau trei iterații de proiect. Pentru acest segment, energia nu mai poate fi lăsată la finalul listei de dotări. Intră devreme, alături de structură, instalații și scenariul financiar.
În paralel, zona caselor individuale intră și ea în logica „solar-ready” pentru toate cererile de autorizație depuse după 29 mai 2026, iar la nivel european noile clădiri rezidențiale au propriul termen de instalare a unor sisteme solare adecvate până la 31 decembrie 2029. Aici discuția se va purta mai ales în jurul costului de exploatare, al relației cu standardul nZEB și al interesului în creștere pentru soluții mixte de energie și încălzire.
Pentru România, acesta este sensul economic al directivei: energia încetează să fie un capitol opțional și devine parte din anatomia clădirii. Cine proiectează devreme și coerent își poate ține costurile sub control. Cine amână decizia riscă să plătească mai mult exact acolo unde doare cel mai tare într-o investiție: în redesenare, în întârziere și în pierderea flexibilității viitoare. Urmărește Casa Magazin, pe Digi24, la 9:30
