De ce se umflă parchetul și ce greșeli de montaj duc la această problemă

Un montaj corect este esențial pentru stabilitatea pardoselii2. Sursa foto Max Vakhtbovych_Pexels

Parchetul umflat este una dintre problemele care apar frecvent după renovarea unei locuințe și care îi face pe proprietari să creadă, în primul moment, că materialul cumpărat a fost de proastă calitate. De multe ori, însă, cauza este alta. Umezeala, suportul pregătit incorect, lipsa rosturilor de dilatație, montajul făcut în pripă sau alegerea greșită a substratului pot afecta chiar și o pardoseală bună. Uneori, parchetul arată impecabil imediat după montaj, iar problemele apar după câteva săptămâni sau după primul sezon cu variații importante de temperatură și umiditate. Pentru a preveni situația, trebuie analizat întregul sistem, nu doar tipul de parchet folosit.

Umiditatea, principalul dușman

Lemnul reacționează permanent la mediul în care se află. Într-un spațiu umed, el poate absorbi apă și își poate modifica dimensiunile. La polul opus, într-un mediu foarte uscat poate pierde umezeală și se poate contracta. Același principiu este important și pentru produsele pe bază de fibre lemnoase, folosite la multe tipuri de parchet laminat. Problema apare atunci când aceste variații sunt prea mari sau când apa ajunge direct în sistemul pardoselii. De aceea, umflarea parchetului nu trebuie pusă automat pe seama produsului. Înainte de înlocuire trebuie verificată sursa umezelii, starea suportului și modul în care a fost realizat montajul.

O țeavă care are pierderi este una dintre cele mai evidente cauze. Nu este, însă, singurul mod, în care apa poate junge sub parchet si influența ulterioara consistență a acestuia. O infiltrație de la balcon, o problemă la instalația de încălzire, apa care pătrunde printr-o ușă exterioară sau umezeala rămasă într-o șapă insuficient uscată pot produce efecte asemănătoare. În bucătărie și baie, riscul este mai mare din cauza contactului frecvent cu apa. Chiar și o cantitate aparent redusă poate deveni o problemă dacă rămâne în zona rosturilor sau sub pardoseală. În cazul laminatului, miezul pe bază de fibre poate absorbi umezeala și se poate dilata. La lemnul natural, apa poate produce modificări dimensionale și deformări ale elementelor.

Parchetul umflat poate indica o acumulare de umezeală sub pardoseală. Sursa foto Raimond Spekking_Wikimedia Commons

Șapa umedă poate compromite lucrarea

Una dintre cele mai costisitoare greșeli este montarea parchetului peste o șapă care pare uscată, dar care păstrează încă umezeală în profunzime. Faptul că suprafața este tare și nu mai pare umedă nu înseamnă automat că suportul este pregătit pentru pardoseală. Umiditatea trebuie verificată prin metoda potrivită tipului de șapă și conform cerințelor producătorului parchetului și ale adezivului, dacă este cazul. Ghidurile tehnice pentru pardoselile din lemn recomandă verificarea suportului înainte de montaj tocmai pentru a evita migrarea umezelii către material. Dacă această etapă este sărită, problemele pot apărea după finalizarea întregii renovări, când remedierea devine mult mai dificilă.

De ce contează atât de mult suportul

Parchetul nu poate corecta un suport prost pregătit. Suprafața pe care este montat trebuie să fie uscată, stabilă, curată și suficient de plană pentru sistemul ales. Denivelările importante pot provoca mișcări ale plăcilor, presiuni în îmbinări și zgomote la mers. În timp, aceste solicitări pot accentua problemele deja existente. Resturile de adeziv, zonele desprinse, fisurile sau porțiunile friabile trebuie rezolvate înainte de instalarea pardoselii. În anumite situații este necesară nivelarea suportului, dar soluția trebuie aleasă în funcție de materialul existent și de tipul de parchet. Un substrat nu trebuie considerat o metodă de a ascunde denivelări serioase.

Parchetul are nevoie de spațiu pentru mișcare. Acest lucru este esențial mai ales în cazul pardoselilor flotante și al produselor pe bază de lemn, care reacționează la schimbările de temperatură și umiditate. Dacă plăcile sunt împinse până la perete, toc, stâlp sau alt obstacol fix, pardoseala nu mai are loc să se dilate. Presiunea se acumulează în interiorul suprafeței și poate determina ridicarea unor rânduri sau apariția unor zone bombate. Dimensiunea rostului nu trebuie stabilită după o valoare universală, ci după instrucțiunile produsului. Ghidurile NWFA indică în general necesitatea unui spațiu la obstacolele verticale, dar dimensiunea exactă depinde de material, sistem și condițiile de utilizare.

De ce se umflă parchetul și ce greșeli de montaj duc la această problemă. Sursa foto IFI

Aclimatizarea nu este o etapă opțională

O greșeală care apare după montaj este fixarea plintei într-un mod care împiedică mișcarea pardoselii. Rolul plintei este să acopere rostul perimetral și să ofere un finisaj curat, nu să țină parchetul strâns între perete și pardoseală. În cazul unei pardoseli flotante, sistemul trebuie să rămână liber să preia mișcările normale. Aceeași regulă trebuie urmărită în jurul țevilor, tocurilor, stâlpilor și altor elemente fixe. Sunt detalii care nu se văd după finalizarea lucrării, dar pot deveni foarte importante atunci când umiditatea din locuință crește. O pardoseală poate fi montată corect în mijlocul camerei și totuși să se ridice într-o zonă în care a fost blocată.

Parchetul adus din magazin nu trebuie montat automat în ziua livrării. Pentru multe produse, producătorii prevăd o perioadă de aclimatizare în încăperea unde pardoseala va fi instalată. Durata nu trebuie aleasă după o regulă generală, deoarece diferă în funcție de material și de instrucțiunile producătorului. Unele sisteme indică aproximativ 48 de ore, însă pot exista și alte cerințe. Scopul este ca materialul să ajungă la condiții apropiate de cele în care va fi utilizat. Dacă parchetul este montat într-un spațiu rece, foarte uscat sau foarte umed și apoi este mutat rapid în condiții complet diferite, schimbarea poate produce contracții sau dilatări după montaj.

Lemnul reacționează la variațiile de temperatură și umiditate din locuință. Sursa foto Vishal Dhanda_Unsplash

Substratul ales greșit poate crea probleme

Aclimatizarea nu poate compensa o locuință aflată încă în plin proces de renovare. Dacă tocmai s-a turnat șapa, s-au executat lucrări umede sau încăperea nu poate fi menținută în condiții apropiate de cele normale de utilizare, montarea parchetului trebuie amânată. Ferestrele și ușile trebuie să fie instalate, iar lucrările care aduc cantități importante de apă în spațiu trebuie finalizate. Este greșit să consideri parchetul ultima etapă pe care o poți grăbi pentru a termina locuința. Materialul este direct influențat de mediul interior. Dacă îl instalezi într-o casă încă umedă, el poate prelua această umezeală înainte ca spațiul să ajungă la condițiile normale de exploatare.

La parchetul laminat și la alte pardoseli flotante, substratul are mai multe roluri. Poate îmbunătăți confortul la mers, reduce zgomotul și prelua anumite imperfecțiuni minore ale suportului. Nu poate însă înlocui o nivelare corectă atunci când pardoseala are denivelări serioase. Un substrat prea moale poate permite mișcări excesive, în timp ce unul ales fără să țină cont de umiditatea suportului poate crea probleme. În cazul încălzirii în pardoseală trebuie verificată și compatibilitatea cu sistemul de încălzire și rezistența termică a stratului suport. Alegerea nu trebuie făcută doar după grosime sau preț. Contează specificațiile tehnice și compatibilitatea cu parchetul și suportul existent.

Montajul flotant cere libertate de mișcare

Parchetul flotant nu este fixat rigid de suport. Plăcile formează o suprafață continuă, dar sistemul trebuie să poată prelua mici mișcări normale. De aceea, marginile, trecerile dintre încăperi și suprafețele mari trebuie tratate cu atenție. Pentru anumite dimensiuni ale camerelor sau în zonele de trecere pot fi necesare profile și rosturi suplimentare. Cerințele diferă în funcție de produs și trebuie verificate înainte de montaj. Dacă pardoseala este continuată fără întrerupere pe o suprafață mare, iar producătorul cere un rost intermediar, dilatarea poate produce presiuni importante. O pardoseală flotantă nu trebuie împiedicată să lucreze, ci trebuie montată astfel încât mișcările previzibile să poată fi preluate.

Parchetul din lemn este influențat permanent de condițiile din interior 2. Sursa foto Alex Tyson_Unsplash

Tocurile și ușile sunt puncte sensibile

Zona ușilor este adesea tratată doar ca un detaliu estetic, deși poate influența direct comportarea pardoselii. Dacă plăcile sunt tăiate prea strâns și rămân blocate între toc și perete, rostul de dilatație nu își mai poate îndeplini funcția. În multe sisteme, tocul trebuie ajustat astfel încât parchetul să poată trece pe dedesubt, păstrând în același timp spațiul necesar. Trebuie urmărite și pragurile, profilele și trecerile către alte camere. O singură zonă blocată poate deveni punctul în care se concentrează presiunea produsă de dilatarea întregii suprafețe. Din acest motiv, verificarea detaliilor perimetrale este la fel de importantă ca alinierea perfectă a rândurilor.

Încălzirea în pardoseală poate accelera pierderea de umiditate din material

Parchetul montat peste încălzire în pardoseală trebuie ales special pentru această utilizare. Nu orice material este compatibil, iar temperatura suportului trebuie controlată. Lemnul reacționează la schimbările de temperatură și umiditate, iar încălzirea poate accelera pierderea de umiditate din material. Pornirea bruscă a instalației după montaj poate crea variații nedorite. Procedura de punere în funcțiune trebuie urmată conform indicațiilor producătorului pardoselii și cele privind sistemul de încălzire. Contează și rezistența termică a ansamblului. Trebuie verificată compatibilitatea întregului sistem, inclusiv substratul și modul de montaj.

O altă confuzie frecventă apare atunci când un produs este prezentat ca fiind rezistent la apă. Rezistența la umezeală nu înseamnă automat că pardoseala poate rămâne acoperită cu apă fără consecințe. Contează durata expunerii, sistemul de îmbinare, marginile plăcilor și modul în care a fost executat montajul. Apa care ajunge în rosturi sau sub pardoseală poate produce probleme chiar dacă suprafața are o protecție bună. Înainte de cumpărare trebuie citite exact caracteristicile tehnice ale produsului. Termenul de „water resistant” trebuie interpretat în raport cu condițiile și limitele declarate de producător, nu ca o garanție că pardoseala poate fi inundată fără deteriorări.

Ce faci când parchetul s-a umflat

Primul pas, când ai de-a face cu o astfel de problemă, nu este cumpărarea unui alt parchet. Mai întâi trebuie identificată și eliminată sursa umezelii. Dacă există o scurgere, aceasta trebuie reparată. Dacă problema vine din suport, trebuie determinată cauza și trebuie lăsat suficient timp pentru uscare. Abia după aceea se poate vedea cât din pardoseală mai poate fi păstrat. Unele elemente pot reveni parțial după uscarea controlată, dar altele rămân deformate, mai ales dacă au fost afectate îmbinările sau miezul plăcilor. Înlocuirea câtorva bucăți fără eliminarea sursei nu rezolvă problema. O pardoseală nouă montată peste un suport umed poate ajunge în aceeași situație într-un timp foarte scurt.

Atunci când apare o zonă bombată, tentația este să o presezi cu mobilier sau să încerci să o fixezi mecanic. Nu este o soluție bună dacă motivul deformării rămâne prezent. Presiunea nu elimină apa și nu creează spațiul de dilatație care lipsește. În cazul unei pardoseli flotante, poate fi necesară demontarea controlată a plintelor și a unor rânduri pentru verificarea marginilor și a suportului. În funcție de produs și de amploarea problemei, se poate ajunge la înlocuirea locală sau la refacerea unei zone mai mari. Înainte de intervenție este utilă verificarea condițiilor de garanție. Modificările făcute fără respectarea instrucțiunilor producătorului pot complica ulterior orice solicitare de remediere.

Un montaj corect este esențial pentru stabilitatea pardoselii. Sursa foto Max Vakhtbovych_Pexels

De ce nu trebuie grăbită renovarea și ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Graba este una dintre cauzele indirecte ale problemelor cu parchetul. După turnarea șapei, proprietarul vrea să termine rapid, montează pardoseala și începe să aducă mobilierul. Numai că fiecare etapă de renovare poate modifica temperatura și umiditatea din încăpere. Dacă parchetul este instalat înainte ca suportul și spațiul să ajungă la condițiile cerute, materialul poate absorbi umezeală și poate începe să se miște după finalizarea lucrării. Atunci intervenția este mai dificilă, mai ales dacă plintele și mobilierul au fost deja montate. Câteva zile sau săptămâni câștigate prin grăbirea montajului pot însemna ulterior costuri importante pentru demontare, uscare, înlocuire și refacere.

Problema poate fi prevenită încă din etapa alegerii pardoselii. Materialul trebuie selectat în funcție de încăpere, trafic, umiditate și sistemul de încălzire. Pentru zonele în care există risc mai mare de contact cu apa trebuie analizată cu atenție rezistența declarată de producător. Pentru încălzirea în pardoseală trebuie verificată compatibilitatea explicită. Contează și tipul de îmbinare, grosimea, substratul recomandat și limitele privind dimensiunea suprafeței. Un produs mai scump nu este automat potrivit pentru orice locuință, după cum un model accesibil nu este neapărat slab dacă este utilizat în condițiile pentru care a fost conceput. Alegerea corectă înseamnă potrivirea produsului cu încăperea și cu modul real de utilizare.

Greșelile care apar cel mai des

Cele mai întâlnite greșeli sunt legate de suportul umed, lipsa rosturilor de dilatație, aclimatizarea insuficientă, substratul nepotrivit și blocarea pardoselii la margini. La acestea se adaugă montajul peste o suprafață instabilă, ignorarea cerințelor pentru camere mari și utilizarea unor produse care nu sunt compatibile cu încălzirea în pardoseală. O altă problemă este folosirea unei folii sau a unei bariere de vapori fără verificarea compatibilității cu suportul și cu sistemul ales. În multe cazuri, proprietarul vede doar placa de parchet, dar comportarea pardoselii depinde de toate straturile aflate sub ea. De aceea, o lucrare corectă trebuie gândită ca un ansamblu, nu din perspectiva plăcilor luate individual.

Când este nevoie de un specialist

Un parchet laminat cu sistem click poate fi montat și în regim DIY dacă suportul este deja pregătit, încăperea este potrivită și instrucțiunile produsului sunt respectate. Situația devine mai complicată când există șapă nouă, încălzire în pardoseală, suprafețe foarte mari, lemn masiv, montaj prin lipire sau probleme de umiditate. În aceste cazuri, o verificare profesională înainte de lucrare poate costa mult mai puțin decât refacerea pardoselii. Un specialist poate verifica umiditatea, planeitatea și stabilitatea suportului și poate identifica zonele cu risc. Cel mai bun moment pentru această verificare este înainte de montaj. După ce pardoseala s-a umflat, opțiunile de remediere sunt mai limitate și costurile pot crește.

Când o pardoseală se umflă, deformarea vizibilă este rezultatul unei probleme care trebuie căutată în sistem. Poate fi vorba despre apă, vapori proveniți din suport, umiditate ambientală, lipsa spațiului de dilatație, un substrat greșit sau o combinație de factori. De aceea, schimbarea câtorva plăci fără identificarea cauzei poate duce la repetarea problemei. O pardoseală durabilă depinde de mai multe decizii luate corect: produsul potrivit, suportul verificat, condițiile de montaj, rosturile, aclimatizarea și întreținerea. Dacă una dintre aceste etape este ignorată, chiar și un parchet de calitate poate ajunge să se deformeze. Problema nu trebuie tratată doar la suprafață, pentru că sursa poate fi sub pardoseală.

Parchetul din lemn este influențat permanent de condițiile din interior. Sursa foto Alex Tyson_Unsplash

O pardoseală bună depinde de montaj

Cea mai sigură metodă este verificarea tuturor etapelor înainte de montaj. Mai întâi trebuie citite cerințele produsului și stabilit dacă este potrivit pentru încăpere. Apoi se verifică suportul, inclusiv umiditatea și planeitatea, iar problemele sunt rezolvate înainte de instalare. Parchetul trebuie aclimatizat conform indicațiilor producătorului, iar substratul trebuie ales în funcție de pardoseală și suport. Rosturile de dilatație trebuie păstrate, iar plintele și elementele fixe nu trebuie să blocheze pardoseala. După montaj, locuința trebuie menținută într-un climat cât mai stabil, iar curățarea trebuie făcută fără exces de apă. Dacă apare o deformare, sursa trebuie identificată înainte de înlocuirea materialului.

Parchetul umflat nu este o problemă inevitabilă și nici nu înseamnă automat că materialul este prost. În multe situații, cauza este combinația dintre umezeală și o eroare de montaj sau de exploatare. Șapa insuficient uscată, lipsa rosturilor, blocarea pardoselii, aclimatizarea ignorată, substratul nepotrivit și apa ajunsă sub plăci sunt printre lucrurile care trebuie verificate înainte de orice înlocuire. Un montaj corect începe cu suportul și continuă cu respectarea instrucțiunilor produsului până la ultima plintă. Dacă pardoseala poate să se dilate și să se contracte în limitele prevăzute, dacă suportul este uscat și dacă umezeala este controlată, riscul de deformare scade considerabil. Iar atunci când apare totuși o problemă, identificarea cauzei înainte de reparație este cea mai bună metodă de a evita repetarea ei.